DNA încă lucrează la dosarul CEH

 

Dosarul care vizează Complexul Energetic Hunedoara, pentru care, în vara anului trecut procurorii DNA au făcut ridicat mai multe documente de la sediul companiei, este încă în lucru.

CEH-Hunedoara

Reprezentanţi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat că procurorii de al Alba Iulia sunt cei care au în lucru speţa privind posibilele nereguli de la CEH. „   Dosarul la care faceți referire, mediatizat prin comunicatul nr. 1286/VIII/3 din 17 iulie 2015, se află în lucru pe rolul DNA – Seviciul Teritorial Alba – Iulia, în acest moment, alte informații referitoare la stadiul anchetei, nu pot fi oferite în conformitate cu prevederile art.12, lit. e) din legea 544/2001”, au precizat reprezentanţii Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul DNA.

În comunicatul la care reprezentanţii DNA fac trimitere se arată că: „Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011 – 2015.   În cursul zilei de 17 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în Municipiul București și județele: Hunedoara și Maramureș, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.  În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba” Practic, ancheta, declanşată în urmă cu mai bine de şase luni, vizează importurile de cărbune, cesiunea de creanță către Termogaz, hotărâri ale Consiliului de Administraţie, modernizarea grupului 3 de la Mintia, dar şi tranzacțiile cu certificatele de carbon.

[slideshow_deploy id=’22083′]