Sensul giratoriu de la Dărăneşti, în faza studiilor
Sensul giratoriu de la Dărăneşti ar putea fi realizat anul acesta. De câţiva ani, primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel, vrea să realizeze un sens giratoriu în zona Dărăneşti pentru fluidizarea traficului. Anul acesta, proiectul ar putea prinde contur, pentru că realizarea sa ţine de municipalitatea de la Petroşani, pe raza căreia se află carosabilul.

“S-au contractat servicii de proiectare, respectiv studiu de fezabilitate și proiect tehnic (SF+PT) pentru obiectivul de investiții “Amenajare sens giratoriu DN 66 cu strada Dealului in municipiul Petroșani”, in vederea executării de lucrări pe parcursul anului 2016, în urma cărora să se fluidizeze traficul rutier și pentru reducerea ambuteiajelor în această intersecție”, se arată în raportul municipalităţii de la Petroşani.
Trebuie realizate mai multe studii şi luată legătura cu cei de la Drumurile Naţionale având în vedere faptul că zona unde Păducel vrea să realizeze un sens giratoriu este amplasată pe un drum naţional.
[slideshow_deploy id=’17636′]
Știri asemănătoare
Dr.ing. Sorin Burian este noul director general al INCD-INSMEX Petroșani
Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroșani are,CItește mai departe
Reabilitarea parcului imobiliar continuă la Uricani
Orașul Uricani face parte dintre localitățile țării în care schimbările realizate prin implicarea autorităților publiceCItește mai departe
Municipiul Hunedoara stabilește noi legături de cooperare în China
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, și reprezentanții autorităților locale ale districtului Huiji din orașul ZhengzhouCItește mai departe
A fost semnat contractul de lucrări pentru proiectul privind modernizarea Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani
La sediul administrației publice locale din municipiul Petroșani a fost semnat pe data de 18CItește mai departe
Anunț convocator ședința CJH din 25 septembrie 2026
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare aCItește mai departe
Infrastructura de alimentare cu apă potabilă în localitățile hunedorene, pe agenda preocupărilor Consiliului Județean Hunedoara
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, astăzi, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regionalCItește mai departe
Rețeaua de drumuri publice din municipiul Lupeni este modernizată aproape în totalitate
Unul dintre criteriile după care este evaluat gradul de urbanizare al unei localități este datăCItește mai departe
Progres de peste 30% în proiectul privind modernizarea „Drumului Regelui” din județul Hunedoara
Șantierul de pe drumului județean 707 (cunoscut drept „Drumul Regelui”), care face legătura între județeleCItește mai departe
La Petroșani, rata de succes a proiectelor din PNRR este de 100%
Municipiul Petroșani a finalizat cu succes, toate proiectele de investiții finanțate prin Planul Național deCItește mai departe
Specialiști ai Apa Serv Valea Jiului în schimb de experiență la Expo Apa 2026
Cel mai important eveniment al sectorului economic de management al apei, EXPO APA 2026, careCItește mai departe
Baza de tratament a Spitalului Județean de Urgență din Deva a fost modernizată cu fonduri europene!
O nouă investiție în domeniul sănătății a fost finalizată cu succes la Spitalul Județean deCItește mai departe
Ședință extraordinară la CJH miercuri, 9 septembrie 2026
Consiliul Județean Hunedoara este convocat de îndată în ședință extraordinară, miercuri, 09 septembrie 2026, oraCItește mai departe
Apa Serv Valea Jiului participă la ”Expo Apa” – București 2026
Cel mai important eveniment național de pe agenda prestatorilor de servicii, a producătorilor, operatorilor șiCItește mai departe
Laurențiu Nistor: „La CJH ne asigurăm constant că accesul la educație este sigur și facil pentru toți elevii, indiferent că locuiesc la oraș sau în mediul rural”
Începutul noului an școlar 2026-2027 este salutat și de reprezentanții administrației publice, care-și reafirmă sprijinulCItește mai departe
Castelul Corvinilor de la Hunedoara a fost restaurat complet cu bani europeni din PNRR
Pentru prima oară după mai bine de 100 de ani, Castelul Corvinilor de la HuneodaraCItește mai departe
Green Line Valea Jiului suplimentează cursele traseului local T12 Lupeni
Green Line Valea Jiului informează că, începând cu data de luni, 7 septembrie 2026, odată cuCItește mai departe
Pregătiri pentru începerea noului an școlar la Uricani
Cu toate că întregul sistem educațional de învățământ din orașul Uricani este modernizat și dotatCItește mai departe
Minerul Lupeni oferă abonamente cu locuri dedicate la meciurile de fotbal
Pentru iubitorii de fotbal din municipiul Lupeni, a început un nou sezon competițional, cu aceeașiCItește mai departe
Primăria Hunedoara contribuie cu 25% din valoarea investițiilor la construcția noului stadion al Corvinului
Consiliul Local al municipiului Hunedoara a aprobat, în unanimitate, cofinanţarea de care este nevoie pentruCItește mai departe
