Protestul minerilor de la Livezeni. Cer să să plece pensionabilii acasă!

Minerii şi angajaţii de la suprafaţă de la Mina Livezeni s-au răsculat. Ortacii din schimbul II au refuzat să intre în şut, iar lor li s-au alăturat şi angajaţii de la suprafaţă, iar protestul spontan s-a mutat in curtea Complexului Energetic Hunedoara.

MINERI-794x530

Oamenii sunt nemulţumiţi că vor fi din nou pionii, iar măsurile de restructurare vor începe cu ei. Nemulţumirea a fost alimentată şi de faptul că, de luni, personalul indirect productiv şi TESA va sta acasă o perioadă de 10 zile, cu 75% din salariu. „Sa plece pensionabilii acasa! De ce nu aveti onoarea sa plecati acasa toti? A fost primul criteriu doar sa plecam noi? Noi nu suntem pensionabili!”, i-au spus minerii directorului general al CEH, Viorel Stancu, ieşit să discute cu ei. De asemenea, Darius Cîmpean, preşedintele executiv al Sindicatului Muntele, i.a cerut, din nou demisia lui Stancu şi a  precizat că i-o va cere până când directorul va decide să plece de pe acest post.

Protestul a  fost declanşat de măsurile pe care Complexul Energetic Hunedoara ar urma să le ia în urma discuţiilor purtate la sediul companiei energetice cu adminsitratorul judiciar desemnat de instanţă, măsuri menite să ducă la egalizarea veniturilor şi ale cheltuielilor. Viorel Stacu spune că orice întrziere la plata facturilor către creditori poate arunca entitatea energetică direct în faliment şi atunci se caută soluţii de echilibrare a balanţei. De precizat că diferenţa între venituri şi cheltuieli  este de aproximativ 15 milioane de lei. Numai că, recunoaşte directorul CEH, prin plecarea acasă a personalului TESA, timp de 10 zile, economia realizată este de fix 1,2 milioane de lei.” Automat, vor urma alte masuri. (…) Incercam sa cautam solutii ca in 3 luni de zile sa fim echilibrati. Sunt doua masuri pe care le putem lua, fara sa facem atingere la Contractul Colectiv de Muncă, si anume, aceasta trimitere in concediu de asteptare şi o reorganizare si restructurare a organigramei. Fiecare persoana din CEH va pleca in concediu de asteptare, pe rând”, susţine directorul CEH, Viorel Stancu.

Acesta precizează că, din fericire, la această oră nu sunt facturi scandente, de natură să fie cerut faliemntul societăţii, dar oricând se poate întâmpla acest lucru. Potrivit datelor oficiale, CEH aînregistrează datorii în valoare de 1,6 miliarde de lei, exact suma pentru care s-a solicitat declanşarea procedurii de insolvenţă.

[slideshow_deploy id=’13835′]