Scandal. O angajată a Preparaţiei Coroieşti îl acuză pe director că a lovit-o!

 

O angajată a Preparaţiei Coroieşti, Simina Asandei (60 de ani), a chemat miercuri, prin 112, ajutoare şi a ajuns la Spitalul Municipal Vulcan după ce, susţine ea, a fost agresată de directorul unităţii, Doru Clipicioiu.

ed28be464ef80878e2d949f5239ab0b2

Scandalul, susţine femeia, ar fi pornit după ce directorul a acuzat-o că a sunat-o pe soţia lui să-i spună că ar avea o amantă, lucru negat vehement de Simina Asandei. „Astăzi, după ora 10.30, a venit la mine inginerul CFL să-mi spună să merg cu el până la biroul şefului. Când am ajuns în dreptul uşii, mi-a spus să intru, că mă ateaptă directrul dar i-am spus că nu intru fără el. Am tras de el să stea cu mine, însă directorul l-a dat afară. S-a apucat să-mi spună jogodie, javră, că am sunat-o eu pe nevasta lui luni dimineaţa, să-i spun că are o amantă. Atunci i-am sus: <<Ce facem, domnule director, reînnoim situaţia de acum 35 de ani?>> (n.r. când ar fi fost un scandal similar). În acel moment, parcă am pus gaz pe foc şi a început să mă lovească, cu dosul palmei, peste faţă, peste claviculă. M-a lovit în mod repetat, de mi s-a învineţit umărul”, susţine Simina Asandei. Năucită, femeia a sunat la conducerea PrestServ, dar, în momentul în care directorul societăţii i-ar fi spus că vine doar a doua zi la discuţii, a apelat la 112 şi a cerut ajutor. A fost şi la spital, unde a fost confirmat faptul că a fost lovită, mai spune aceasta, şi a dat declaraţii şi la poliţie despre ce anume s-a întâmplat.

În replică, directorul Preparaţiei Coroieşti, Doru Clipicioiu, susţine că nu este nimic adevărat, iar femeia este „reclamagiu de profesie”. „Sub nicio formă nu mă pretez la aşa ceva. A fost doar o discuţie şi nu am chemat-o eu în birou, ci m-am deplasat să discut cu aceasta. Discuţia sa purtat în cadru lărgit, nu am fost doar eu cu doamna”, susţine Clipicioiu. Acesta spune ă problema a apărut de la faptul că Simina Asandei refuză orice sarcină de serviciu care i se atribuie. „Inginerul CFL spune că realmente nu mai ştie ce să facă. Atunci i.am spus să-I dea de lucrusau să-I facă raport şi să fie pusă la dispoziţia întreprinderii. Litigii de felul acesta a mai avut şi cu conducerea dinaintea mea. S-a ajuns până la desfacerea contractului de muncă, dar apoi s-a revenit asupra deciziei. Are probleme şi cu colegii, spionează pe toată lumea. A aruncat cu rahat pe scări la propriu motivând apoi că nu are o toaletă de serviciu, deşi s-a dovedit că avea. Am cerut conducerii superioare declanşarea unei anchete complete în cadril întreprinderii”, a mai spus directorul Preparaţiei Coroieşti. Acesta spune că îşi doreşte să se discute şi cu colegii femeii, pentru a se stabili adevărul.

 

[slideshow_deploy id=’17217′]



(Următoarea știre) »