Premiile România Curată/ Păducel, câştigător la puncte la categoria „Traseistul anului”

 Primarul Oraşului Petrila, Ilie Păducel, a reuşit să-l învingă la voturi pe mult mai celebrul  Teodor Meleşcanu la categoria „Traseistul anului” in cadrul Premiilor România Curată 2015.
ilie-paducel
Ilie Păducel, primarul Petrilei, fost activist PCR și primar PCR, fost PDL, PDSR (și PSD), iar PDL și apoi iar PSD, pentru a se întoarce acum la PNL, mare susținător și ștampilator al microhidrocentralelor care distrug râurile din Munții Șureanu, pentru „succesul” cu care își apără scaunul sub orice flamură, încă de pe vremea lui Ceaușescu”, au scris cei de la Alianţa pentru o Românie Curată în motivarea nominalizării. Ilie Păducel a strâns nu mai puţin de 894 de voturi. Pe locul II, cu 886 de voturi, s-a clasat Teodor Meleşcanu, în timp ce poziţia a treia este ocupată de Tudor Barbu, cu 186 de voturi.
La categoria „Supraviețuitor fruntaș”, locul III a fost ocupat de Georgeta Barabaş, directorul Agenţei de Protecţie a Mediului Hunedoara, nominalizată pentru că, spun cei de la România Curată este director al APM Hunedoara din 1997 și consilieră a Rovanei Plumb la Mediu „care supraviețuiește în funcție girând și făcând lobby pentru toate proiectele controversate din județul Hunedoara, în frunte cu proiectul minier de la Certej și microhidrocentrala din Geoparcul Dinozaurilor; pentru că deși băltește de atâta vreme în funcție încă nu a aflat că e șefă la protecția mediului, nu la distrugerea lui”.
Categoria a fost câştigată de Liviu Dragnea, cu 606 voturi, urmat de Dan Mihalache cu 430 voturi, în timp ce Georgeta Barabaș a primit 424 Votes.
[slideshow_deploy id=’13835′]