Termen în dosarul importului de cărbune

 

Societatea suedeză care a contestat importul de cărbune de la CEH a depus acţiune şi în instanţă. Societatea suedeză EMLOG AB prin director RICHARD EKLUND a depus pe rolul Tribunalului Hunedoara un dosar care are ca obiect “litigiu privind achiziţiile publice Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor Bucuresti nr.12701/2360 C10/10.12.2015”. instanţa hunedoreană nu a fixat încă termen la care va avea loc prima înfăţişare. Termenul fixat de Tribunalul Hunedoara este 23 martie.

ceh

CEH a vrut să achiziţioneze 75 de mii de tone de huilă energetică, iar procedura va sfârşi pe masa judecătorilor de la Tribunalul Hunedoara. O firmă din Suedia contestă procedura organizată de Complexul Energetic Hunedoara, din data de 16 noiembrie, pentru achiziţionarea a 75 de mii de tone de huilă energetică pentru Termocentrala Paroşeni. Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a declinat competenţa Tribunalului Hunedoara.

“În baza prevederilor legale aplicabile, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 297 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 132 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de către SC EMLOG AB în contradictoriu cu SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA către Tribunalul Hunedoara, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pentru considerentele de mai jos. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către această instanţă judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă. Fără cale de atac”, se arată în soluţia CNSC.

[slideshow_deploy id=’13837′]

 



(Următoarea știre) »