Atac ministerial la dezinformatorii din domeniul minier: „Unde aţi fost până acum?”

Ministerul Energiei, Victor Grigoresccu îi întreabă, retoric, pe cei care aruncă dezinformări pe piaţa minieră, unde au fost până acum.

mineri_livezeni1

De asemenea, Grigorescu îi chestionează de ce nu există o politică unitară în domeniu pe care statul să şi-o asume. „Când vine vorba despre sectorul minier din România, aud mereu aceeași mantră: „Cineva (nu e clar cine) vrea să desființeze mineritul, să închidă minele și să lase oamenii pe drumuri”. E greu să răspunzi oamenilor supărați, care au lucrat în întreprinderi împinse către dezastru financiar, că deși nu e vina lor, ei sunt cei care plătesc mereu prețul nepriceperii și a relelor intenții. Dar e ușor să răspunzi celor care aruncă dezinformări pe toate drumurile, de la înălțimea unui pretins profesionalism. Unde ați fost până acum domnilor? De ce nu există nici o politică limpede pe care statul să și-o asume atunci când vine vorba de minerit? Am decis înființarea Comitetului de Coordonare pentru Activitatea Minieră, cu scopul de a analiza starea actuală a sectorului resurselor energetice minerale – cărbune și uraniu. O mină nu se închide când vrea unul sau altul, iar destinul unui sector vital pentru siguranța energetică nu se decide prin emisiunui TV. E timpul unor concluzii clare, trase de specialiști care își pot dovedi profesionalismul și care sunt capabili să își asume răspunderea pentru decizii. Transparența nu presupune timp petrecut in spatiul public, ci mai ales să iei decizii și să le fundamentezi just”, spune ministrul Victor Grigorescu..

Pe de altă parte, şeful de la Energie a a subliniat că acțiunile pro-integritate pe care le susține în companiile de stat nu se vor opri în urma acestor atacuri publice, ci vor continua la aceeași intensitate.

[slideshow_deploy id=’27126′]