”Buletin” făcut la domiciliu
Municipalitatea Deva are o staţie mobilă pentru întocmirea actelor de identitate la persoanele netransportabile.

Serviciul din cadrul Direcţiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva se deplasează cu staţia mobilă la domiciliul persoanelor netransportabile, în vederea preluării imaginii, folosind echipamentele foto digitale din dotare şi de primire a documentelor necesare eliberării actelor de identitate. Dovada stării de sănătate a persoanelor care se află în imposibilitatea de a se deplasa se va face printr-un document justificativ, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap. La solicitare se mai ataşează şi biletul de externare din spital (de dată recentă) sau adeverinţă (de dată recentă) de la medicul de familie, din care să rezulte că solicitantul nu se poate deplasa. Cererile pentru deplasarea cu staţia mobile pot fi făcute de către persoanele cu probleme medicale sau de către aparţinătorii acestora.
[slideshow_deploy id=’24093′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
