Negocierile dintre CEH şi sindicate au fost îngheţate
Denunţarea Contractului Colectiv de Muncă al minerilor şi energeticienilor a îngheţat orice negociere dintre sindicate şi administraţie.

Vineri, la sediul CEH urma să aibă loc o nouă rundă de discuţii între cele două părţi, care renegociau unele clauze din Contractul Colectiv de Muncă. Comisia de negociere a Sindicatului Muntele s-a prezentat, conform înţelegerii prestabilite, la sediul CEH, însă directorul general al Complexului le-a comunicat că, în baza deciziei de denunţare a CCM, negocierea anumitor clauze nu mai poate face obiectul întâlnirii.
De precizat că liderii Sindicatului Muntele au arătat că denunţarea CCM a fost înregistrată în 17.03.2016, după ora 20.00, oră la care s-a terminat prima şedintă de renegociere a CCM. „Initial a fost programată o nouă şedintă de renegociere pentru 18.03.2016, ora 10.00. Firma de insolventă GMC a hotărât unilateral să denunte CCM. Atât administratorul judiciar cât şi cel special au „părăsit” încă de aseară Valea Jiului. Comunicarea denuntării CCM a fost făcută doar astăzi la ora 9.00. Fiecare salariat beneficiază la această oră doar de prevederile din CIM care nu au precizarea „conform CCM”. Sindicatul Muntele nu a fost de acord cu această măsură”, a spus Cristian Istoc,vicepreşedinte „Muntele”.
[slideshow_deploy id=’17217′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
