Liber la rafting pe Jiu

Sezonul ar fi trebuit să debuteze cu 1 mai, însă, cum vremea se anunță călduroasă, cei cu afaceri în turismul de aventură și-au lansat ofertele.

rafting

Astfel, sezonul de rafting pe Jiu debutează din acestă lună, iar pentru aprilie ofertele încep de la 150 de lei de persoană. Câteva zeci de pachete au și fost achiziționate de aventurierii dornici de senzaţii pe râul învolburat. Porţiunea de pe Defileu a râului Jiu este folosită, în fiecare an, pentru practicarea raftingului, iar de la an la an, numărul amatorilor de sporturi extreme este în creştere şi chiar străinii caută adrenalină pură pe Jiu, în coborârile rapide cu barca pe torentele de munte. Râul este numai bun pentru practicarea acestui sport, dat fiind faptul că porţiunile cu grad ridicat de risc alternează cu porţiunile de apă lină, unde amatorii rafting – ului îşi pot trage sufletul.  Sunt două trasee pentru rafting, iar unul dintre ele se întinde pe o porţiune de circa 13 kilometri, de la Lainici la Bumbeşti – Jiu. Acest traseu este inclus în circuitul turistic, pentru că pasajele dificile alternează cu cele de grad scăzut de dificultate, unde te poţi replia. Mai este un traseu, de la Livezeni la Lainici, care este mai dificil, cu pasaje cu grad de dificultate mai mare. De fapt, cel care pleacă de la Livezeni este considerat traseul sportiv de rafting, are o lungime 15 kilometri şi un grad de dificultate III-V. De regulă, practicanţii acestui sport vin în grupuri organizate, cu un pachet turistic extins ce presupune rafting şi pe alte râuri din alte ţări.

[slideshow_deploy id=’27028′]