Ministerul Energiei prezintă soluţiile pentru CEH
Discuţiile pe marginea Complexului Energetic Hunedoara au ajuns la final, iar oficialii Ministerului Energiei susţin că la finele acestei săptămâni vor fi făcute publice soluţiile pentru societatea energetică.

„Comitetul de Coordonare pentru activitatea minieră, dedicat Complexului Energetic Hunedoara, a ajuns la o concluzie finală în ceea ce privește situația actuală a companiei și viitorul exploatărilor din Valea Jiului”, a declarat Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Membrii grupului de lucru au discutat mai multe scenarii de păstrare a producției de cărbune în Valea Jiului. Prin aceste scenarii s-au realizat analize de costuri pe variantele de închideri de mine până în 2018. În urma analizelor, membrii grupului Huilă au reușit să creioneze o imagine clară a întregii activități de exploatare de huilă din valea Jiului.
[slideshow_deploy id=’27126′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
