Spirite încinse la Aninoasa, miza e legată de alegeri
Un pensionar din localitatea Aninoasa susține că a fost pălmuit de un candidat pentru postul de consilier local, pentru simplul fapt că nu a vrut să-i dea datele din buletinul de identitate și semnătura pentru lista de susținători.

”Domnul Lucian Corlan (n.r. candidat) a zbierat la mine (…) apoi a venit și mi-a dat două palme sau trei, că nu mai știu. A zis că el ajunge consilier și ne spânzură pe toți, că noi nu suntem în stare să ne gospodărim. Așa ceva nu se poate, eu am 60 de ani, nu sunt copil de 13 ani. El este pentru consilier și a fost la ușa mea și nu i-am dat buletinele, de acolo s-a pus toată ceartă. A trimis o fată după buletinele noastre, să completeze lista pentru susținere, pentru primărie. Am anunțat și Poliția Aninoasa, dar eu n-am fost la instituții, nu știu cum se procedează și mi s-a explicat cum trebuie să fac ca să depun plângere. Nu este normal să pățesc așa ceva”, a declarat, Mircea Dima, localnicul care susține că a fost agresat.
De cealaltă parte, cel acuzat spune că lucrurile nu stau deloc așa. ”Există un sâmbure de adevăr, pentru că fără fum nu iasă foc. A fost o greșeală de ambele părți, ne-am împăcat dar nu este vorba de politică. Este exclus faptul politic și unii oameni interpretează cum vor. Cineva a aruncat o mizerie pe cursul apei, dar ne-am împăcat, nu ne-am dus mai departe. Eu nu am nimic nici cu persoana respectivă și nici cu altcineva, eu îi respect pe toți”, a spus în apărarea sa, Lucian Corlan. Campania electorală se anunță ”încinsă” la Aninoasa, în condițiile în care vor avea mai toate formațiunile politice candidați, iar perioada electorală este propice pentru plata unor polițe mai vechi.
[slideshow_deploy id=’24093′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
