Cum să vopseşti ouăle de Paşte după metode tradiţionale?

Vopsitul ouălor este o etapă extrem de importantă a tradiţiilor pascale. Deşi majoritatea vopsesc ouăle cu tot felul de coloranţi alimentari, există şi gospodine care îmbrăţişează metodele tradiţionale, folosind ingrediente naturale. Rezultatul? Nuanţe calde, vii, mai discrete decât cele artificiale.
naturalr

Ouăle se fierb în apă cu sare, apoi se scurg şi se lasă să se răcească.

Tehnica de vopsit este aceeaşi pentru toate nuanţele alese: ingredientele care dau culoare se pun la fiert în 250 ml de apă. Când apa începe să clocotească, acestea se scot din recipientul în care au fiert, de preferinţă o crăticioară adâncă – cu excepţia pulberilor care se dizolvă – se adaugă 2 linguri de oţet şi se omogenizează. Ouăle se scufundă în culoare, întorcându-se când pe o parte când pe cealaltă până se uniformizează, apoi se scot pe un prosop de hârtie şi se lasă să se usuce. Cu cât sunt lăsate mai mult în culoare însă, cu atât nuanţa va fi mai intensă.

Metoda de obţinere a culorii este diferită, după cum urmează:

Ouă galbene: coji de lămâie sau de portocală, coji de morcov sau ceapă galbenă, ceai verde, turmeric (2 linguri/250 ml apă)
Ouă portocalii: boia (2 linguri/250 ml apă)
Ouă roşii: coji de ceapă roşie, sfeclă (de preferinţă cu coajă), vin roşu
Ouă maro: cafea instant (50g/250 ml apă), ceai negru
Ouă roz: zmeură congelată (400 g/250 ml apă)
Ouă albastre: afine congelate (300 g/250 ml apă)
Ouă verzi: frunze de spanac, amestec în părţi egale de vopsea albastră şi galbenă

Recomandări:

Pentru a evita să te pătezi pe mâini, foloseşte mănuşi de plastic.
Pune un ziar pe blatul de lucru pentru a evita deteriorarea acestuia.
Ouăle se pot pune la scurs/uscat pe un prosop de hârtie sau într-un carton de ouă. Evită să le pui pe ziar! Culorile hârtiei se transferă cu uşurinţă pe coaja ouălor.
După ce s-au uscat culorile, ouăle se pot freca uşor cu o cârpă moale îmbibată în puţin ulei. Vor căpăta un luciu deosebit.

[slideshow_deploy id=’20328′]

sursa: feellikecooking.ro.