Exponatul lunii mai la Muzeul din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 mai 2016, o altă piesă în cadrul acţiunii intitulate „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.

vas cruce 25 aprilie 2016 (7)

Exponatul lunii mai 2016 a intrat în patrimoniul Muzeului Civilizației Dacice și Romane în toamna anului 2015, în urma executării lucrărilor de cercetare a unui sit arheologic denumit  „Aldăcuţu Mic”, identificat în partea de sud-vest a oraşului Simeria, respectiv în hotarul de nord-est al satului Sântandrei. În urma acestor lucrări au fost identificate fundațiile din piatră ale mai multor clădiri aparținând unei ferme din perioada romană (sec. II-III d. Hr.). La vest de unul dintre aceste edificii a fost cercetată o structură ce se alipea unui zid roman. Construcția era puțin mai târzie, de dimensiuni reduse și având spațiul interior compartimentat, dispunea de fundații solide, din piatră legată cu mortar, în timp ce elevația fusese ridicată sub forma unor pereți din lemn și chirpici.

vas incizat 29 04 2016 (1)

Astfel, în cadrul inventarului arheologic descoperit se regăsește și un fund de vas de culoare cenușie ce are incizat, la exterior, semnul crucii înscris într-un cerc. Fragmentul ceramic în cauză, aparținând unui vas lucrat la roata olarului, poartă semnul crucii zgâriat în pasta deja arsă, fapt ce dovedește că în momentul realizării oalei, aceasta nu fusese predestinată unei utilizări cultice. Crucea a fost redată prin linii drepte, simple, baza ei având forma unui trapez. Dimensiunile semnului sunt de 2×1,7 cm, iar  cercul care o înconjoară are diametrul de 4,1 cm.

Această reprezentare, datată la finalul secolului al III-lea d. Hr., poate fi pusă în legătură cu formele incipiente ale creștinismului din spațiul carpatic, semne asemănătoare sau sub formă de chrismon (monograma lui Christos), fiind descoperite și în alte situri din apropiere, precum Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau Micia.

vas incizat 29 04 2016 (5)

[slideshow_deploy id=’19869′]