Vrei să supraveghezi procesul de votare ? Fii observator voluntar Expert Forum !

În fiecare an electoral auzim la știri despre vot multiplu, turism electoral, primari care folosesc resursele publice pentru a-și face campanie sau voturi furate.

observator_eforum

Expert Forum oferă oportunitatea cetățenilor interesați de a vedea cum arată și funcționează o secție de votare și de a observa întreg procesul de votare, de la deschiderea secției, până la finalizarea numărării voturilor și transmiterea rezultatelor. Activitatea observatorilor poate identifica abuzurile din secțiile de votare și împiedica fraude electorale.

Pentru a putea deveni observator electoral EFOR cei interesați trebuie să aibă peste 18 ani și drept de vot, să nu aibă drepturile electorale interzise și să nu facă parte dintr-un partid sau formațiune politică. Pentru a putea fi acreditați vor semna o declarație în acest sens.

Expert Forum va oferi asistență pe toată durata prezenței observatorilor în secția de votare. Vom organiza un seminar de pregătire pentru observatori în săptămâna care precede ziua votului; pentru cei care nu sunt din București, întâlnirea va fi organizată on-line. De asemenea, vom oferi un ghid al observatorului și o platformă on-line pentru raportarea neregulilor.

Activitatea de observator nu este remunerată și este una de natură voluntară. Pentru cei interesați, vom oferi adeverință de practică.

Pentru înscrieri trebuie completat formularul de pe pagina web EFOR cât mai curând, www.expertforum.ro/observator. Odată înscriși, trebuie să transmită declarația care atestă dreptul de vot și neapartenența politică în original, prin poștă la adresa Str. Semilunei nr 7, apt 1, sector 2, București pentru Asociația Expert Forum sau să o depună personal la sediul organizației de luni până vineri, între orele 10 și 17. Înscrierile se pot face și direct la sediul EFOR, din București.

Data limită este 25 mai 2016 pentru provincie și 1 iunie pentru București, inclusiv pentru sosirea declarațiilor (data sosirii la EFOR).

Detalii: www.expertforum.ro/observatori-la-locale.

Contact: Septimius Pârvu, la electoral@expertforum.ro.