Trei indivizi, prinşi la tăiat de lemne de jandarmii hunedoreni

Jandarmii montani hunedoreni din cadrul Postului Vața de Jos au depistat, în cursul zilei de 24 mai 2016, în  situl Natura 2000-Munții Codru Moma, la limita dintre județele Arad  și Bihor, trei persoane care au tăiat ilegal material lemnos.

LEMNE

Jandarmii montani au observat o camionetă ascunsă în fondul forestier, încărcată cu material lemnos, iar la câțiva zeci de metri de aceasta, pornind pe urmele lăsate de autovehicul, jandarmii montani au mai descoperit material lemnos, tăiat şi pregătit pentru a fi transportat ulterior. În total, în autovehicul şi depozitat în apropierea acestuia, se aflau peste 10 metri steri material lemnos, de esenţă fag.

Pe timpul activităţilor desfăşurate de jandarmii montani, la camionetă s-au prezentat trei bărbaţi, care au recunoscut că au tăiat materialul lemnos cu intenţia de a a-l transporta şi valorifica în localitatea Dezna.

În cauză, jandarmii montani au întocmit acte de constatare cu privire la săvârşirea faptelor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori prevăzute de Legea 46/2008 Codul silvic, care au fost înaintate pentru continuarea cercetărilor către IPJ Bihor. Materialul lemnos a fost ridicat de către organul silvic în vederea confiscării şi valorificării după stabilirea provenienţei.

[slideshow_deploy id=’22083′]