Gimnaștii s-au întrecut la Petroșani

 

Copiii care practică gimnastica aerobică și-au dat întâlnire la Petroșani.  Sâmbătă, sute de copii de la palatele și cluburile copiilor din întreaga țară au venit la Petroșani pentru a lua parte la cea de-a X-a ediție a Concursului Național de Gimnastică Aerobică, organizat de Clubul Copiilor din localitate.

13324192_10209659273376244_861623930_o

“Ne aflăm la ediția jubiliară, ediția a X-a, care a strâns 15 centre din țară. Este destul de dificil să ajungă la astfel de performanțe, în condițiile în care noi nu avem un regim de școală sportivă. Noi avem un regim benevol, ei vin de plăcere la activitățile noastre. Nu au atâtea ore pe săptămână ca la o școală sportivă. Ei au la dispoziție trei zile pe săptămână această grupă de performanță. Pot să concureze cu un liceu sau școală sportivă. Dăruirea lor pentru exercițiile fizice fiind foarte mare”,  a declarat Cosmin Kiss, director Clubul Copiilor Petroșani.

13323840_10209659273296242_646663178_o

Evenimentul a fost susținut și de consiliul local și primăria municipiului Petroșani, iar reprezentanții administrației locale au fost prezenți la acest eveniment care pune an de an urbea pe harta gimnasticii aerobice. La final, cu toții au fost premiați. Copiii au primit diplome, cupe, medalii, dar și o pungă cu cadouri. Ei au promis că vor reveni și anul viitor la Petroșani.
13323867_10209659273496247_581487777_o

[slideshow_deploy id=’27028′]