Gheorghe Ile, la ultimul mandat

Imediat ce rezultatele votului din data de 5 iunie au fost făcute publice, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, reconfirmat de electorat pentru încă un mandat, a anunţat că la alegerile din 2020 nu va mai candida.
ile
Gheorghe Ile spune că patru mandate sunt suficiente şi că va pregăti în tot acest timp un tânăr care să-i succeadă la conducerea municipalităţii. Gheorghe Ile a ajuns în fruntea administraţiei publice locale din Vulcan pe listele Partidului Umanist Român (transformat ulterior în Partidul Conservator), a trecut pe la PDL, pentru ca acum să fie membru al PSD. Indiferent de partidul din care a făcut parte, Ile a câştigat mandat după mandat, acum fiind la al patrulea consecutiv. Spune, însă, că este şi ultimul pentru că are „o vârstă”. „Am şi eu o vârstă. Este al patrulea mandat şi consider că este suficient. În această perioadă vreau să pregătesc tineri care să preia din mers hăţurile primăriei. Avem tineri pe care îi formez şi care deja sunt îndoctrinaţi cu politica şi cred că vom avea izbândă”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
[slideshow_deploy id=’24093′]