Regulile din acest an pentru obţinerea primei de casare în cadrul programului „Rabla”sunt incluse în Ordinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 954/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional.

Persoanele fizice care renunţă la autoturismele mai vechi de opt ani pot solicita, în baza programului guvernamental, prima de casare şi, eventual, un ecobonus, pentru a cumpăra autovehicule noi. În acest fel, Guvernul încurajează cetăţenii să folosească maşini mai prietenoase cu mediul şi, în acelaşi timp, ajută la îmbunătăţirea calităţii mediului.

„Obiectul programului îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu, acordată sub forma primei de casare, pentru achiziţionarea autovehiculelor noi, mai puţin poluante, în schimbul predării spre casare a autovehiculelor uzate. Scopul programului îl constituie îmbunătăţirea calităţii mediului prin înnoirea Parcului auto naţional”, prevede documentul menţionat.

În acest an, prima de casare îşi păstrează cuantumul pe care-l are încă din anul 2013, adică 6.500 de lei. Totuşi, pe lângă primă se mai adaugă şi câte un ecobonus, cu posibilitate de cumulare, pentru fiecare dintre următoarele caracteristici, astfel:

  • 750 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt;
  • 1.500 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid.

Aşadar, cetăţenii care aleg un automobil nou care respectă şi aceste două caracteristici pot primi, în total, 8.750 de lei. Evident, la fel ca anul trecut, „proprietarul (maşinii vechi – n. red.) poate achiziţiona mai multe autovehicule noi în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de autovehicule uzate, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de mai multe prime de casare”, după cum scrie în ordinul de ministru, plus că există şi posibilitatea de a ceda prima de casare unei alte persoane fizice.

„Prima de casare se scade de către producătorul validat din preţul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou, denumit în continuare preţ de comercializare, diferenţa fiind asigurată de către beneficiar din surse financiare proprii şi/sau surse financiare complementare: credite bancare ori finanţare în baza unui contract de leasing financiar”, se detaliază în Ordinul MMAP nr. 954/2016.

AFM a început deja să primească dosare de la producătorii auto care vor să participe în program, astfel că, în curând, lista celor validaţi, precum şi lista colectorilor autorizaţi să preia maşini vechi, vor fi publicate pe site-ul Administraţiei. De asemenea, în perioada următoare va fi anunţat şi intervalul de timp în care persoanele fizice vor putea să ceară prima de casare.

Ce condiţii trebuie îndeplinite şi ce acte sunt necesare

Persoanele fizice care deţin maşini mai vechi de opt ani şi care vor să se înscrie în acest an în programul „Rabla” trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

  • să aibă domiciliul sau reşedinţa în România;
  • să nu aibă obligaţii de plată la bugetul local;
  • să se înscrie la un producător validat pentru a cumpăra o maşină nouă şi să obţină nota de înscriere;
  • să predea maşina uzată unui colector autorizat şi să obţină certificatul de distrugere;
  • să radieze din evidenţa circulaţiei maşina uzată şi să obţină certificatul de radiere;
  • să prezinte producătorului validat dovada distrugerii şi a radierii din evidenţa circulaţiei a maşinii uzate;
  • să achiziţioneze maşina nouă de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.

Concret, dacă aceste condiţii sunt îndeplinite şi dacă persoanele fizice şi-au plătit, către bugetul local, toate taxele, impozitele şi amenzile, acestea se pot prezenta, pentru înscrierea în programul „Rabla”, la orice producător validat de AFM. În acest sens, cetăţenii trebuie să întocmească un dosar de participare în care să fie incluse următoareledocumente:

  • actul proprietarului, care atestă identitatea şi domiciliul/reşedinţa în România (copie certificată „conform cu originalul”);
  • certificatul de înmatriculare al maşinii uzate (copie legalizată);
  • cartea de identitate a maşinii uzate (copie legalizată);
  • actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare sau din cartea de identitate a autovehiculului uzat nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat (copie legalizată);
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, eliberat de autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/reşedinţa proprietarul şi este înregistrat fiscal autovehiculul uzat (original); din acesta trebuie să rezulte că maşina uzată este înregistrată pe numele proprietarului în evidenţele fiscale, iar proprietarul nu are obligaţii de plată la bugetul local;
  • declaraţia pe propria răspundere a proprietarului înscris prin care îşi exprimă în mod neechivoc opţiunea de a păstra beneficiul asupra primei de casare şi de a achiziţiona în nume propriu un automobil nou de la producătorul validat emitent al notei de înscriere.

Totuşi, în anumite situaţii speciale, proprietarii persoane fizice pot fi nevoiţi să depună la dosarul de participare şi următoarele documente suplimentare:

  • certificatul de moştenitor sau, în situaţia succesiunii pe cale judecătorească, sentinţa civilă definitivă (copie legalizată);
  • decizia emisă de către autoritatea tutelară competentă teritorial, în cazul moştenitorului/comoştenitorului minor, din care să rezulte că reprezentantul legal al minorului, părinte sau tutore, este expres mandatat să acţioneze şi să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama şi în interesul minorului (copie legalizată);
  • decizia emisă de către autoritatea tutelară competentă teritorial, în cazul persoanei puse sub interdicţie sau al persoanei asupra căreia a fost instituită curatela, din care să rezulte că tutorele ori curatorul este expres mandatat să acţioneze şi să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama şi în interesul persoanei ocrotite (copie legalizată);
  • certificatul de căsătorie sau orice act administrativ eliberat de către autoritatea competentă material şi teritorial, care atestă schimbarea/modificarea numelui şi/sau prenumelui (copie legalizată);
  • documentul care atestă schimbarea/modificarea adresei de domiciliu sau de reşedinţă, eliberat de către autoritatea competentă material şi teritorial, în situaţia în care adresa de domiciliu ori de reşedinţă înscrisă în actul de identitate diferă de adresa înscrisă în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a autovehiculului uzat (copie certificată „conform cu originalul”);
  • împuternicirea notarială prin care proprietarul mandatează în mod expres o altă persoană să acţioneze şi să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama şi în interesul său (original), fiind nevoie şi de prezentarea actului care atestă identitatea şi domiciliul/reşedinţa persoanei împuternicite (copie certificată „conform cu originalul”).

Ce paşi trebuie să urmezi ca să-ţi schimbi maşina veche cu una nouă

Pentru a beneficia de prima de casare şi a-şi cumpăra o maşină nouă, persoanele fizice trebuie să parcurgă o serie de paşi. Înainte de toate, trebuie depus dosarul de participare la un producător auto validat de AFM. Apoi, după verificarea documentelor, proprietarul obţine o notă de înscriere.

În cel mult 30 de zile de la data emiterii notei de înscriere, solicitantul trebuie să se ducă la orice colector autorizat şi să predea maşina veche pentru distrugere. În urma acestei acţiuni, se eliberează certificatul de distrugere. De asemenea, în cadrul aceluiaşi termen de 30 de zile, dar numai după casarea autoturismului, persoana fizică trebuie să-l radieze din evidenţa circulaţiei şi să obţină certificatul de radiere (actul trebuie să conţină o menţiune potrivit căreia maşina uzată a fost radiată după dezmembrare).

Înainte să expire cele 30 de zile amintite, dar numai după radiere, proprietarul trebuie să se întoarcă la producătorul care a eliberat nota de înscriere pentru a depune la dosar certificatul de distrugere (copie legalizată) şi certificatul de radiere (original).

În fine, în perioada de valabilitate a notei de înscriere – care este de 120 de zile de la emitere, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie –, persoana fizică şi producătorul auto trebuie să se ocupe de formalităţile de vânzare-cumpărare şi predare-primire pentru maşina nouă. La acest ultim pas, producătorul scade din preţ cuantumul primei de casare (şi cel al ecobonusului) şi eliberează factura şi certificatul de conformitate.

Atenţie! În acest an, persoanele fizice se pot înscrie şi în programul „Rabla Plus”, în cadrul căruia se poate cumpăra o maşină electrică nouă cu o finanţare nerambursabilă de maximum 20.000 de lei. De reţinut este că persoanele acceptate în „Rabla Plus”, care vor să-şi cumpere maşină electrică prin „Rabla”, pot cumula ecotichetul de 20.000 de lei cu prima de casare de 6.500 de lei, obţinând, astfel, 26.500 de lei.