A scăpat de puşcărie
Tânărul din Uricani-Hunedoara, ajuns după gratii pentru că a spart magazinul alimentar al închisorii în care-şi executa pedeapsa, a fost eliberat.

Flavius Alexandru Mucerniuc este poate cel mai inventiv hoţ din ţară pentru că, în timp ce era în penitenciar şi îşi executa pedeapsa, a spart până şi chioşcul închisorii. Până când avea să fie descoperit, tânărul îşi executase detenţia şi a fost eliberat din penitenciar. N-a stat decât o lună în libertate pentru că a fost condamnat trei ani şi jumătate pentru spargerea alimentării penitenciarului. Mucerniuc a încercat cu disperare să scape de celula închisorii și a făcut peste 20 de cereri de liberare condiționată, contestații la executare ori de întrerupere a pedepsei. Acum a avut succes la Judecătoria Aiud, după ce magistrații i-au admis cererea și au dispus punerea în libertate a tânărului. Mucerniuc a spart și o casă de amanet ce aparţinea unui fost ofiţer de poliţie din judeţul Gorj şi a reuşit să păgubească zeci de persoane din mai multe localităţi ale ţării. Cea mai eficientă metodă era de a se îmbrăca în domnişoară, îşi asorta o poşetă galbenă şi bătea la uşa păgubitului. O clipă de neatenţie era de ajuns pentru a-i goli casa de bunuri.
[slideshow_deploy id=’30675′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
