Într-o oră a plouat mai mult decât într-o lună
Cantitatea de precipitaţii care a căzut în noaptea de duminică spre luni în Valea Jiului a fost la cote alarmante. În Valea Jiului a plouat mai mult ca oricând. În timp ce într-o lună normală cantitatea de precipitaţii este undeva la 100 de litri pe metru pătrat, în noaptea de duminică cantitatea de apă căzută a fost de 35 de litri/mp/oră.

“În lunile ploioase cantitatea de precipitaţii este de undeva la 100 l/mp/lună, iar duminică a plouat 35l/mp/oră”, a declarat Costel Avram, directorul general al SC ApaServ Valea Jiului.
Ploile care au măturat Valea Jiului au provocat o turbiditate a apei fără precedent. La staţia Taia, turbiditatea înregistrată a fost de aproape 4000 de unităţi, cu o depăşire a valorii normale de 40 de ori.
“La staţia de la Taia turbiditatea a fost de 3800, în timp ce valoarea normală este de 10, iar 100 este valoarea cu utilizarea de reactivi. Staţia de la Taia a fost oprită, iar alimentarea cu apă potabilă s-a realizat de la staţiile Jieţ şi Valea de Peşti. Acum s-a văzut rezultatul investiţiilor derulate de societatea de apă. Şi la cele două staţii am avut o turbiditate de peste 2000, dar am făcut faţă”, a declarat Costel Avram, directorul general al SC ApaServ Valea Jiului.
[slideshow_deploy id=’13835′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
