Peste 300 de cereri pentru locuințe
Peste 300 de petrileni așteaptă să primească o locuință. Potrivit informațiilor postate pe site-ul Primăriei Petrila au fost depuse nu mai puțin de 305 cereri din partea unor persoane care vor să obțină o locuință de la primărie. Sunt persoane care şi-au depus actele încă din anul 2002. acum, edilii de la Petrila construiesc un nou bloc de locuințe tip ANL. Pozitionat pe malul Jiului de Est, chiar la intrarea în orasul Petrila, viitorul bloc ANL va fi destinat tinerilor din acest oras. Excavatoarele au început deja sã sape fundatia, iar lucrãrile s-au demarat în fortã. Potrivit documentelor publicate de autorităţile locale de la Petrila, cei care depun cereri pentru obţinerea unei locuinţe de tip ANL trebuie să întrunească mai multe condiţii.

“Titularul cererii de repartizare a unei locuinţe pentru tineri, destinată închirierii, trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii, şi să poată primi repartiţie pentru locuinţă în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste. Cererea de locuinţă se efectuează numai individual şi în nume propriu. Titularul cererii de locuinţă şi ceilalţi membrii ai familiei acestuia – soţ/soţie, copii şi/sau , alte persoane aflate în întreţinerea acestuia-trebuie să nu deţină şi să nu fi deţinut o altă locuinţă în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unităţii administrativ-teritoriale sau a unităţii în care îşi desfăşoară / activitatea, în localitatea în care a solicitat locuinţă”, arată actele publicate de autorităţile locale de la Petrila.
Pe raza localităţii Petrila mai sunt şi alte blocuri ANL. Acesta va fi realizat pe strada Prundului, chiar la intrarea în localitate.
[slideshow_deploy id=’36591′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
