Surpriză din partea sportivului petroșenean Avram Iancu

Celebrul bibliotecar din Petroșani, cel care nu a renunțat nici o clipă la visul de a traversa înot Canalul Mânecii, se află din nou la Dover, de data aceasta programat pentru cursă. A fost o surpriză și pentru el să afle că există o fereastră în care este inclus pentru traversare iar acest lucru se va întâmpla luni, 29 august, începând cu ora 7,00, ora UK (9,00 – RO).

iancu-dover-betianu

„Am venit obligat de situație în țară … dar nu am scăpat nicio clipă din ochi fiara cu ghearele de gheață. Ieri (26 august – nn) am primit convocarea fermă din partea pilotului Stuart Gleeson. Bestia a ieșit din bârlog și luni e gata de a fi vânată. Se pare că e vreme excelentă de vânătoare”, sunt primele declarații pe care le-am smuls lui Iancu în această noapte.

Iancu va fi însoțit pe Sea Leopard de soția lui, de omul de afaceri român din UK – George Betianu, de Cezar Cherciu – din partea CANAH, sponsorul principal al acțiunii, de domnul Coman – din partea Ambasadei României la Londra și de alți doi români din UK. „Soția mea este cu mine de data aceasta. Vom trăi împreună, orice va fi, bucurie sau tristețe, extaz sau agonie”, a mai spus Iancu.

Daniel Petru BOLOG

[slideshow_deploy id=’19869′]