Acord între mineri și administrația CEH

Ortacii vor primi tichetele de masă în urma unui acord semnat de sindicate și conducerea Complexului.

tichete

”Pentru luna octombrie, tichetele de masă vor fi acordate în două tranșe, jumătate până în data de 28 octombrie și restul până în 10 noiembrie. Pentru transport vom semna un act adițional. Nu putem spune că suntem foarte mulțumiți de negocieri. Am fi fost mulțumiți dacă s-ar fi respectat contractul colectiv de muncă, încă de la început”, a declarat președintele executiv al Sindicatului ”Muntele”, Darius Câmpeanu.

Modificarea la contractul colectiv de muncă va fi valabilă până la momentul în care compania va finaliza procedura de licitație publică pentru desemnarea unui transportator care să presteze acest serviciu pentru CEH.

Liderii sindicali de la exploatările miniere din Valea Jiului și termocentralele Mintia și Paroșeni au protestat, de săptămâna trecută, în sediul CEH din Petroșani, nemulțumiți de faptul că administrația nu a respectat prevederile din contractul colectiv de muncă prin faptul că nu a acordat tichetele de masă și transportul gratuit al salariaților spre locurile de muncă.

[slideshow_deploy id=’19661′]