Mircia Muntean a pierdut la Tribunalul București
Primarul municipiului Deva a pierdut la Tribunalul București, instanță la care s-a judecat contestația făcută de edil la sentința pentru abuz în serviciu.

”Respinge ca nefondată cererea formulată de condamnatul MUNTEAN MIRCIA având ca obiect constatarea intervenirii legii de dezincriminare (art.4 C.pen.), datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.2481 C.pen. 1969 pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.703/17.07.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, definitivă prin decizia nr.179/24.09.2013”, se arată în soluția instanței.
Mircia Muntean poate ataca soluția în termen de trei zile. Acesta a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. A primit alțI doi ani de închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru conducere sub influența alcoolului, iar instanța i-a anulat suspendarea executării pedepsei.
[slideshow_deploy id=’19661′]
Știri asemănătoare
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
