Februarie aduce primii kilometri de autostradă nouă pe A1 Lugoj-Deva
Încă 15 kilometr din autostrada Lugoj – Deva urmează a fi dați, în scurt timp, în folosință. În acest sens, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că în luna februarie vor fi inaugurați cei 15 km din autostrada Lugoj-Deva, lotul 2.

De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a precizat că dorește ca, în cel mai scurt timp, să se ia măsurile necesare, astfel încât să poată fi folosiți și cei 16 kilometri din autostrada Lugoj — Deva, care sunt finalizați, dar nerecepționați.
Deputatul de Hunedoara Natalia Intotero (PSD) consideră că acestea sunt alte vești bune pentru hunedoreni. ”Faptul că județul nostru este conectat la autostradă va conta enorm și de aici înainte – mai mulți turiști, și știm cu toții ce locuri frumoase și speciale avem, dar va fi un plus și pentru atragerea investitorilor. Cel puțin cu Vestul țării, suntem foarte bine conectați. Anul a început cu vești bune!”, spune Natalia Intotero într-o postare pe pagina sa de socializare.
Autostrada Lugoj — Deva are 28,6 km și este localizată în județele Timiș și Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’24093′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
