Toma Coconea pleacă în Himalaya pentru un nou record de zbor cu parapanta pe Everest

Toma-CoconeaCunoscutul parapantist Toma Coconea va pleca miercuri spre Himalaya, unde își propune să obțină un record mondial la zborul cu parapanta, ținta sa fiind să urce cu aripa la peste 8.000 de metri și chiar să depășeacă înălțimea vârfului Everest (8.848 m).

Coconea va rămâne pe Everest timp de o lună de zile, interval de timp în care speră să facă o bună aclimatizare și să prindă o „fereastră de zbor” propice pentru curenții ascendenți. O vreme favorabilă i-ar putea permite să se ridice cu parapanta chiar și până deasupra „Acoperișului Lumii”.

„Vreau să fac un record de înălțime, dar șansa mea va depinde foarte mult de vreme. Voi fi acolo o lună de zile pentru aclimatizare”, a declarat, pentru AGERPRES, Toma Coconea.

El a explicat că își va stabili tabăra de bază la un refugiu situat la 4.000 de metri altitudine, unde va face mai multe zboruri cu parapanta. În momentul în care va avea confirmarea meteorologilor că vremea va fi propice pentru curenții ascendenți, Toma Coconea ar putea urca până la 6.000 de metri, cu piciorul, pentru ca apoi să se lanseze în zbor cu parapanta.

„Voi sta la pândă pentru o zi foarte bună, propice pentru recorduri de altitudine. O să urc mai sus și sper să zbor fără oxigen până la peste 8.000 de metri. Voi urca cu piciorul până la o tabără de bază, de unde voi putea decola și prinde condiții termice pentru a urca în aer — curenți ascendenți. Sunt mai multe tabere, dar depinde de condițiile meteo pentru a decola”, a arătat parapantistul.

Sportivul nu va folosi alte surse de oxigen și va purta un costum special.

Toma Coconea s-a pregătit intens pentru acest eveniment, locul antrenamentelor fiind stabilit în Masivul Parâng, unde a alergat pe munte și a zburat cu parapanta. În timpul iernii, când temperaturile de afară au scăzut sub 20 de grade Celsius, Coconea a dormit într-un iglu pentru a se adapta, cât mai bine, la frig.

Parapantistul din Petroșani este cunoscut în lumea iubitorilor de sporturi extreme, mai ales prin participarea sa la cea mai grea competiție de anduranță din lume, RedBull X Alps, dar și prin faptul că a salvat o persoană accidentată în Masivul Parâng aducând-o la spital, în zbor, cu parapanta.

AGERPRES

[slideshow_deploy id=’13835′]