Doar un român din zece alege să rămână în România pe perioada vacanței. Concediile de la noi sunt prea scumpe pentru aceştia

Doar un român din 10 ar alege să rămână în România pe perioada vacanței, restul aleg destinaţii din  Grecia, Egipt, Spania, Italia, Bulgaria și chiar destinații mai exotice precum Sri Lanka și Malaezia. Românii nu vor să își petreacă concediul în România din cauza prețurilor ridicate. Preferă destinații unde costurile pentru un concediu all-inclusive sunt la jumătate.

Cea mai ieftină vacanţă la plajă este în Bulgaria, unde un concediu all-inclusive în luna iunie pentru șapte nopți ajunge la 300 de euro de familie. Asta la începutul sezonului, cu reducere care ajunge la 40% în perioada târgului.

 Bulgaria – pământ românesc ca să fac o glumă. Cel mai mult se va rezerva până la sfârşitul lunii martie, după care nu cred că vom mai găsi spaţii de cazare. Deja ne confruntăm cu liste de stop-sale, respectiv hoteluri foarte bune, pe anumite perioade, nu mai pot confirma cazările”, a explicat Ondina Dobriban, directoare unei agenții de turism.

O vacanţă pe o insulă din Grecia ajunge la 340 de euro de persoană, fără mâncare, șapte nopți, dar cu transport asigurat dus-întors.

„Grecia este o ţară care oferă nu doar plaje frumoase, ci şi din punct de vedere cultural turiştii pot face o grămadă de excursii”, a explicat Ana Goicea, reprezentanta unei agenții de turism.

Concurenţa dintre Turcia şi Grecia este însă puternică şi ambele mizează pe servicii exclusiviste. Totuși, Turcia este o destinație puțin mai scumpă. Un concediu all-inclusive pentru șapte nopți ajunge la 500 de euro de persoană.

Prin comparație, România rămâne cea mai scumpă destinaţie. Șapte nopți la un hotel de trei stele, all-inclusive, în stațiunea Venus se ridică la 550 de euro de persoană.

Totuși, agenţile de turism avertizează turiştii să fie atenţi la ce se ascunde în spatele ofertelor din străinătate.

„Sistemul de all inclusive în România este mult mai bine pus la punct atât faţă de Bulgaria – care în ultimul timp au avut ceva probleme, iar Turcia deja discutăm de siguranţa turistului, ca să ajungi şi să mai şi pleci de acolo”, a spus Costin Ștefănescu, agent de turism.

Dacă vreţi să evitaţi disputa România – Turcia sau Grecia, aveţi varianta unei vacanţe exotice, unde prețurile ajung la 4.400 de euro de persoană.

 digi24.ro

[slideshow_deploy id=’36591′]