Jandarmul care a liniştit doi câini Amstaff, a  salvat o femeie de la moarte

Unul dintre jandarmii care au intervenit la capturarea a doi câini dintr-o rasă considerată periculoasă se numește Daniel Eeremia, iar după ce a reușit se împrietenească cu animalele din rasa Amstaff, acestea l-au urmat ca pe propriul stăpân până la gospodăria din care au scăpat.
Reamintim că animalele ajunseseră pe peronul Gării Petroşani şi au speriat călătorii. Chiar dacă cei doi câini nu au dat semne de agresivitate, călătorii au sunat la 112. Jandarmii au constatat că animalele erau bine întreținute și proprietarul lor le-a explicat că animalele au fugit din curtea casei. Pentru că a colaborat cu militarii i s-a pus în vedere că la următoarea abatere riscă o sancțiune usturătoare. Pe de altă parte, Daniel Eremia a salvat o femeie care intenționa să se sinucidă. Se întâmpla în anul 2011, iar militarul se îndrepta către garnizoans din zona Colonia Petroşani și a văzut o persoană care se pregătea să se arunce în fața unui tren.
[slideshow_deploy id=’13835′]


« (Știre anterioară)