Accident de circulaţie, în care a fost implicat un microbuz școlar, soldat cu 11 răniţi, pe DN 687, în localitatea Barcea Mare
Astăzi, în jurul orei 8, un apel la 112 a anunţat un accident rutier, produs pe DN 687, în localitatea Bârcea Mare în care a fost implicat un microbuz scolar ce transporta 17 copii de la Hunedoara la o școala din Deva.

Primele informaţii indicau că ar fi un număr mare de victime, motiv pentru care, inspectorul șef al I.S.U. Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean, a declanşat Planul Roşu de Intervenţie şi a notificat managerii spitalelor din Deva si Hunedoara care au iniţiat Planul alb la nivelul unităţilor spitaliceşti.

„În cel mai scurt timp s-au alertat şi au pornit spre locul indicat 3 ambulanţe SMURD, 2 ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, 1 autospecială de transport victime multiple, 1 descarcerare grea şi 2 autospeciale mixte de intervenţie, de la Detaşamentele Deva și Hunedoara. Datele existente în acest moment arată că în microbuz se aflau 17 elevi şi şoferul acestuia. Menţionăm, este vorba despre o operaţiune în desfăşurare, până la încheierea intervenţiei existând posibilitatea să apară informaţii noi.
Până acum au fost preluați 11 copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani, care au fost transportați la unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor din Deva şi Hunedoara. Majoritatea prezentau traumatisme ale membrelor sau escoriații dar erau conştienţi şi cooperanţi. Niciun copil nu a fost extras din microbuz de echipajul de descarcerare” au declarat reprezentantii IPJ Hunedoara.

În sprijinul acţiunii de intervenţie au fost implicaţi poliţişti și jandarmi.
[slideshow_deploy id=’36591′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
