Zeci de incendii de vegetație pe raza județului
Mai bine de 130 de pompieri ai Detașamentelor Deva, Hunedoara, Orăștie și Petroșani, dar și ai Secției Ilia, stației Brad și Gărzilor de intervenție Baru, Geoagiu, Băița și Orăștioara au intervenit în week-end-ul trecut pentru a stinge 32 incendii de vegetație uscată ce s-au întins pe aproximativ 140 de hectare de terenuri și pășuni.

În ciuda acțiunilor drulate de ISU Hunedoara, proprietarii de terenuri par a fi de neoprit și-și incendiază suprafețele pentru a le curăța de resturi. Nici măcar teama de amenzi ori că-și pot pierde subvențiile de la APIA nu-i conving să renunțe la metoda ce face ravagii.

”Reamintim fermierilor că igienizarea terenurilor se poate realiza doar după obținerea prealabilă a permisului de lucru cu foc, de la primăria pe raza căreia are loc arderea, și acceptului scris al Agenției pentru Protecția Mediului. Mai mult, resturile trebuie arse în afara zonei care intră sub incidența subvențiilor”, spun reprezentanții ISU Hunedoara.


[slideshow_deploy id=’27028′]
Știri asemănătoare
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
