Drumul Crucii la Peștera Bolii

dcpestera1Procesiunea ”Drumului Crucii” este, probabil, una dintre cele mai importante forme de educație religioasă în spirit creștin care se derulează în preajma celei mai mari sărbători a creștinătății: Învierea Domnului.

În Valea Jiului, dincolo de cunoscuta procesiune a Drumului Crucii de la Straja, este pentru al doilea an când o altă procesiune de acest fel aduce spiritul creștin într-un loc plin de semnificații pentru oamenii locurilor: Peștera Bolii.

În cursul zilei de miercuri, 12 aprilie, la inițiativa călugărului franciscan Bojte Csaba, mai mulți copii din Petroșani și Deva, cărora li s-au adăugat foarte mulți credincioși romano-catolici au participat la procesiunea drumului crucii la Peștera Bolii. În frunte cu părintele Parohiei Petroșani a Bisericii romano-catolice, Szasz Janos și călugărul franciscan Bojte Csaba, zeci de oameni, în marea lor majoritate tineri, au parcurs itinerariul peșterii, în dorința de a rememora ”drumul durerii” Mântuitorului.

După procesiune, la ieșirea din peșteră, participanții au fost serviti cu mâncare de post și cozonac, bucatele fiind pregătite prin grija enoriașilor Bisericii Romano-Catolice ”Sf. Varvara” din municipiul Petroșani.  

dcpestera2

Părintele Bojte Csaba este extrem de apreciat și, totodată, cunoscut nu doar în România, ci și în întreaga Europă, grație gestului său admirabil de a îngriji aproape 2600 de copii nevoiași, abandonați, în mai bine de 60 de localități din Transilvania. Acest lucru este posibil prin intermediul fundației creștine caritabile pe care călugărul franciscan a înființat-o pe lângă mănăstirea franciscană de la Deva. 

La reușita acestui eveniment, un rol însemnat l-au avut și voluntarii Asociației Petro Aqua, în grija cărora se află apreciatul obiectiv turistic de la Peștera Bolii.

Foto: Ovidiu Rizopol/Petro Aqua

[slideshow_deploy id=’19661′]