Începe angajarea minerilor
25 de candidați care au participat la concursul de angajare organizat de Complexul Energetic Hunedoara au fost incluși pe lista de așteptare. 128 de persoane au participat la concurs, iar 25 dintre acestea sunt “în așteptare” pentru următoarele runde de angajări care vor avea loc la CEH.

“Candidații declarați “admis în așteptare” sunt candidații care au obținut cel puțin media 5,00 la concurs și nu au fost admiși. Aceștia vor fi contactațI de personalul CEH SA, în ordinea mediilor în cazul în care unul (unii) dintre candidații declarațI admișI nu se prezintă/nu îndeplinesc condițiile de angajare sau în cazul în care SCEH-SA va mai avea nevoie de angajări în cursul anului 2017 la sucursala EM Vulcan”, arată informarea CEH.
Opt persoane care s-au înscris pentru a participa la concurs, au renunțat șI nu s-au mai prezentat. Totodată, candidaţii declaraţi „ADMIS” se vor prezenta la Sucursala Exploatarea Minieră Vulcan în perioada 18 – 21 aprilie 2017, în vederea îndeplinirii formalităţilor de angajare conform legislaţiei în vigoare.
[slideshow_deploy id=’19661′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
