Delegație franceză de la Asociația Quimper – Sîntămăria Orlea – Pays de Hațeg în vizită la Consiliul Județean Hunedoara

cjfrantaO delegație franceză de la Asociația Quimper – Sîntămăria Orlea – Pays de Hațeg a fost astăzi în vizită la Consiliul Județean Hunedoara. Cu acest prilej, președinta Asociației, Anne Marie Ferec, secondată de Rene Quemere de la Comisia Agricolă, Paul Laurent, trezorier și contabil al Asociației, și Marie Aline Laurent, membru al Asociației, s-au întreținut preț de o oră cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora.

Șefa delegației franceze a prezentat activitățile desfășurate de-a lungul anilor de către asociația care o prezidează, în parteneriat cu Asociația Intercomunală Țara Hațegului, reprezentată la discuție de directorul executiv Doru Ghenciu.

Astfel, au fost evidențiate activitățile în domeniul agricol, activitățile practice și schimburile culturale derulate în toată această perioadă. S-au punctat proiectele legate de formarea profesională a elevilor, care vizează înființarea din toamna acestui an a unei clase cu profil tehnologic în cadrul liceului din Hațeg, după modelul liceului Likes din Quimper, precum și înființarea unor centre de tineret pentru petrecerea timpului liber în vacanțele școlare în comunele din Țara Hațegului. Totodată, s-a subliniat interesul părții române pentru modelul francez de achiziționare și utilizare în comun a utilajelor agricole de către fermieri și a exploatării lemnului, prin utilizarea tuturor deșeurilor rezultate după prelucrare.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, s-a declarat mulțumit de activitatea asociației din Quimper, derulată în parteneriat cu Asociația Intercomunală Țara Hațegului, de modul cum francezii știu să promoveze locurile frumoase din județul Hunedoara și de dorința lor de a schimba imaginea românilor la ei în țară. Președintele CJ Hunedoara dorește să se implice în continuarea și dezvoltarea acestei relații de colaborare, care aduce beneficii pe termen lung Țării Hațegului și județului Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’36591′]