ANOFM: A demarat Programul ”Prima Chirie”. Cei interesați pot depune cererile la agențiile pentru ocuparea forței de muncă

Începând cu data de 6 iunie 2017, Agențiile pentru ocuparea forței de muncă primesc cererile însoțite de documente necesare pentru acordarea sumelor prevăzute în Programul ”Prima chirie” (prima de relocare), informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

„Persoanele care îndeplinesc condițiile legale sunt așteptate să depună sau să transmită prin modalitățile prevăzute de dispozițiile legale (personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail), la agenția pentru ocuparea forței de muncă unde sunt în evidență actele necesare acordării acestui drept în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă.

Prin derogare de la acest termen, ‘Prima Chirie’ (prima de relocare) se acordă și persoanelor care îndeplinesc condițiile legale și care s-au angajat în perioada dintre 25.01.2017, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2017, și 06.06.2017”, se arată într-un comunicat al ANOFM.

Pentru aceste persoane, termenul de 60 de zile, în care se poate solicita pentru viitor prima de relocare, începe cu data de 6 iunie, precizează instituția.

Potrivit prevederilor care au fost instituite în cuprinsul Legii nr. 76/2002, prin art. VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017, persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 de kilometri față de localitatea în care își au domiciliul sau reședința și ca urmare a acestui fapt își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia, pot primi o primă de relocare.

Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de acestea, în situația în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora, nu depășesc suma de 5.000 lei/lună și este în cuantum de 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu mai mult de 900 de lei.

„Precizăm că OUG 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 25.01.2017”, mai transmite ANOFM.

[slideshow_deploy id=’19661′]