Atenționare meteo: Cod galben de PLOI TORENȚIALE în HUNEDOARA și alte județe din țară, de sâmbătă până luni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ valabilă de sâmbătă 17 iunie, de la ora 10:00, până luni, 19 iunie, la ora 3:00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat în toate zonele de deal și de munte, în centrul și sudul Moldovei, Dobrogea și nord-estul Munteniei, cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.
Codul galben va afecta, total sau parțial, 32 de județe, inclusiv județul Alba.
ANM precizează că începând de vineri după-amiază de la ora 18:00, până sâmbătă dimineață la ora 10:00, în cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile vestice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și, pe arii restrânse, căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă care vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp. (A.M.)
[slideshow_deploy id=’17636′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
