Încă o asociere pentru Green Line

Rând pe rând autoritățile locale din Valea Jiului se asociază cu Consiliul Județean Hunedoara în vederea depunerii proiectului ”Linie verde de autobuze electrice între Petrila-Petroșani-Aninoasa-Vulcan-Lupeni-Uricani Green Line Valea Jiului”.

Mai mult decât atât, dacă proiectul se va realiza, la Vulcan va fi stația.  Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 este unul din programele aferente Acordului de Parteneriat 2014 – 2020, prin care se pot accesa fondurile europene structurale și de investiții, în concret, cele provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR). Programul a fost aprobat prin decizia Comisiei Europene nr. C (2015) 4272/23.06.2015.

“În cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 4e – Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectiv specific 3.2 – Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă care promovează dezvoltarea sistemelor de transport ce funcționează cu ”energie verde”, prin    asocierea Județului Hunedoara prin Consiliul Județean Hunedoara cu Municipiile Petroșani, Vulcan, Lupeni, și Orașele Petrila, Aninoasa și Uricani, prin consiliile locale respective se dorește depunerea spre finanțare a proiectului ”Linie verde de autobuze electrice între Petrila-Petroșani-Aninoasa-Vulcan-Lupeni-Uricani Green Line Valea Jiului”, arată proiectul aprobat în CL Vulcan.

Inițiatorii proiectului susțin că un astfel de transport în comun ar fi benefic pentru locuitorii Văii Jiului.

“Realizarea unui sistem de transport public de persoane între localitățile Văii Jiului, accesibil sub aspectul costurilor, și ecologic din punct de vedere al mediului, care să ușureze deplasarea locuitorilor si să stimuleze mobilitatea forței de muncă în zona Văii Jiului reprezintă o necesitate de prim ordin. Pentru a veni în sprijinul locuitorilor acestei zone, Consiliul Județean Hunedoara împreună cu Unitățile Administrativ  Teritoriale din Valea Jiului, au analizat posibilitatea accesării unor aplicații de finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea unui sistem de transport ecologic și eficient energetic, între orașele/municipiile din zona Văii Jiului”,  mai arată proiectul.

Pentru depunerea documentației în vederea accesării fondurilor este nevoie de încheierea unui acord de asociere.

[slideshow_deploy id=’27126′]



« (Știre anterioară)