Subvențiile pentru fermieri vor fi distribuite din 16 octombrie
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus că începând cu data de 16 octombrie va începe plata în avans a subvenţiilor pentru fermieri, bugetul alocat de Guvern fiind de un miliard de euro.
„Salut fermierii şi le port respectul, pentru că ei sunt cei care sădesc prin sămânţă, prin efortul, prin multe greutăţi, sămânţa prosperităţii în agricultura ţării româneşti. Vă salut, stimaţi fermieri, cu respectul cuvenit, şi vreau să vă propun o întâlnire după eveniment, să vă spun exact ce putem face pentru a depăşi acest moment, care face parte din activitatea fiecărui fermier şi din lanţul acesta de greutăţi pe care-l avem tot timpul în agricultură”, le-a spus Petru Daea fermierilor, la Timișoara, citat de Mediafax.
Ministrul Agriculturii a declarat că a fost informată Comisia Europeană cu privire la situaţia în care se află judeţele din vestul ţării, afectate de secetă, şi nu numai, astfel încât există şanse ca plata în avans a subvenţiilor să se realizeze începând cu data de 16 octombrie.
„Am informat Comisia Europeană despre situaţia deosebită din România, mai ales de cea din partea de vest, solicitând scris, documentând temeinic, că este necesar a se lua o decizie astfel încât avansul pentru subvenţii să fie mai mare, la 70%, iar subvenţiile să se dea la timp. Iar în acest timp vor începe să fie distribuite subvenţiile la fermieri începând cu data de 16 octombrie”, a explicat Petru Daea.
[slideshow_deploy id=’20328′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
