Permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare vor fi livrate la domiciliul titularilor de către Poşta Română

Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract în valoare de peste 31 milioane de lei, fără TVA, cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS), în baza căruia permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare pentru MAI-DRPCIV vor fi livrate la domiciliul titularilor, potrivit unui comunicat al companiei.

Valoarea acordului-cadru este evaluată la 31.020.000 lei, pe o durată de 4 ani. Pe parcursul întregii durate a acordului va fi livrată o cantitate minimă de 600.000 de plicuri şi o cantitate maximă de 6.000.000 de plicuri.

Documentele vor fi livrate în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu, prin serviciul Prioripost, divizia de curierat rapid a Poştei Române. Pentru persoanele fizice, predarea permiselor de conducere sau a certificatelor de înmatriculare se face pe baza actului de identitate, iar pentru destinatarii persoane juridice, corespondenţa se va preda numai persoanei împuternicite

Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care a depus ofertă şi una dintre cele mai importante firme de curierat din România. Poşta a mai câştigat contracte pentru transportul permiselor şi al certificatelor de înmatriculare şi în 2009 şi 2013.

“Continuăm să fim un partener serios şi puternic conectat la nevoile clienţilor noştri. Ne onorează colaborarările devenite deja tradiţionale, precum contractul cu RAPPS, şi suntem preocupaţi permanent de atragerea de noi clienţi în portofoliul Poştei Române, bazându-ne pe profesionalismul şi experienţa celor 155 de ani de când activăm în domeniul serviciilor poştale”  a declarat Andrei STĂNESCU, directorul general al CNPR.

 capital.ro

[slideshow_deploy id=’27126′]