duminică, septembrie 24th, 2017

 

MISS ROMÂNIA VINE LA PETROȘANI PENTRU CONCURSUL ÎN CARE SE CAUTĂ ”MISS BEAUTY” ÎN PETROȘANI ȘI VALEA JIULUI

Nu mai puțin de 45 dintre cele mai frumoase domnișoare și/sau doamne din toată Valea Jiului au fost selectate pentru a participa la cele două concursuri de frumusețe în cadrul cărora vor fi alese ”Miss Beauty Petroșani” și ”Miss Beauty Valea Jiului”. Concursul de frumusețe va avea loc în data de 30 septembrie 2017, la Club Revival din Petroșani, de la ora 15,00 iar accesul publicului este gratuit, în limita celor circa 340 de locuri disponibile. Evenimentul se va bucura și de prezența la Petroșani a Ioanei Filimon – MissCItește mai departe


PREMIERĂ LA TEATRUL DRAMATIC ”ION D SÎRBU” DIN PETROȘANI / ADRIAN ANDONE ȘI ECHIPA TEATRULUI DIN PETROȘANI AU SMULS ROPOTE DE APLAUZE PENTRU REMARCABILA PRESTAȚIE DIN SPECTACOLUL ”RICHARD AL III-LEA” DE SHAKESPEARE

Scrisă de maestrul dramaturgiei universale, Sir William Shakespeare, în urmă cu mai bine de patru secole, tragedia lui Richard al III-lea, de la cărei premieră absolută (în noiembrie 1633) s-au scurs nu mai puțin decât 384 de ani, generează încă aceleași profunde emoții, oriunde își găsește binemeritatul loc în repertoriul teatrelor de pe întregul mapamond. Aceleași emoții și sentimente amestecate le-a stârnit montarea piesei ”Richard al III-lea” la Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani, la premiera de sâmbătă, 23 septembrie 2017. După mai bine de două ore în careCItește mai departe


CENTENARUL CONSTITUIRII CIMITIRULUI EROILOR DIN PETROȘANI, MARCAT LA PETROȘANI DE AUTORITĂȚI DIN ROMÂNIA ȘI ITALIA

Moment important din istoria întregii Europe, Centenarul Primului Război Mondial a fost marcat sâmbătă, 23 septembrie 2017, la Petroșani printr-o suită de manifestări publice realizate în comun de reprezentanți ai vânătorilor de munte din România și Italia, dar și a unor personalități publice din Petroșani și Ponte nelle Alpi, localități înfrățite astăzi sub stindardul Uniunii Europene. Evenimentul a prilejuit o frumoasă defilare publică, pe traseul cuprins între Casa Pollicino – Centrul Civic – Cimitirul Eroilor din Petroșani, defilare la care au luat parte, alături de oficialități din cele două comunitățiCItește mai departe


”Donează sânge , salvează o viaţă!” la Lupeni

”Donează sânge , salvează o viaţă!” Acesta este motto-ul sub care administraţia locală din municipiul Lupeni, împreună cu cadrele medicale de la Spitalul Municipal din localitate şi Centrul de Transfuzii Sanguine Deva şi-au dat mâna într-o frumoasă colaborare pentru a salva vieţi. Astfel, începând din data de 28.09.2017, la Spitalul Municipal din Lupeni se va deschide un punct pentru recoltarea sângelui, acesta  fiind situat în incinta spitalului vechi, la parter, lângă laboratorul de analize medicale al spitalului. Recoltările vor fi efectuate de către personalul specializat din cadrul Centrului de Transfuzii Sanguine Deva, în fiecareCItește mai departe


Distincții pentru sportivul Avram Iancu din partea ministrului Tineretului și Sportului

Ministrul Tineretului și Spotului, Marius Dunca l-a invitat pe sportivul din Petroșani, Avram Iancu la sediul acestei instituții pentru a-l felicita pentru performanța sa de a traversa înot fluviul Dunărea, la la izvoare și până la Marea Neagră. Cu acest prilej, ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca i-a înmânat lui Avram Iancu mai multe distincții și trofee. ”Pentru promovarea sportului românesc în lume, pentru stimulara tinerilor la lectură și pentru faptul că reprezintă un model de performanță parcurgând Dunărea înot, de la izvor și până la vărsare, Ministerul Tineretului și SportuluiCItește mai departe


Județul Hunedoara intră în ”Săptămâna Europeană a Sportului”

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara în parteneriat cu Asociația Județeană Sportul pentru Toți, Primăria Municipiului Deva, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Palatul Copiilor Deva organizează o nouă ediție a evenimentului ”Săptămâna Europeană a Sportului”. Evenimentul se va derula în perioada  23 – 30 septembrie 2017 în mai multe loclaități din județul Huneodara. SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A SPORTULUI  este o inițiativă a Comisiei Europene de promovare a sportului și a activității fizice în întreaga Europă, co-finanțată prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene și Ministerul Tineretului și Sportului. Programul se desfășoară CItește mai departe


Turneul dedicat aniversării a 96 de ani de popice la Petrila a intrat în faza semifinalelor

Sub egida „Zilelor Orașului Petrila” la sala de popice a Clubului Sportiv Inter Petrila este în plină desfășurare turneul de popice – amatori „96 de ani de popice la Petrila”. Primele două zile ale competiției au fost rezervate calificării pentru semifinale. La startul întrecerilor din această săptămână s-au aliniat nouă echipe de amatori din orașul Petrila, formate din 4 + 1 jucători, regula de departajare fiind cumulul maxim de popice doborâte, arbitrajul fiind asigurat de antrenorul emerit Marcel Dobrică. „Această competiție de amatori ai sportului cu popice a avut reguliCItește mai departe