Șoferii care nu-și plătesc amenzile în maximum 60 de zile ar putea risca să rămână fără permis. Proiect de lege la Senat
Un proiect de lege înregistrat recent la Senat pentru dezbatere stipulează că șoferii care nu-și plătesc amenzile de circulație în maximum 60 de zile de la data primirii lor riscă suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Este vorba despre o propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002privind circulația pe drumurile publice, care pentru a se putea aplica, are nevoie de votul Parlamentului, de promulgare și de publicare în Monitorul Oficial.
Proiectul de modificare a Codului rutier introduce sancțiuni ce se vor aplica șoferilor care nu plătesc la timp amenzile rutiere primite, mai exact, la peste 60 de zile de la data săvârșirii contravenției și primirea amenzii. Sancțiunea este, în cazul neplății amenzii după termenul de 60 de zile, suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Suspendarea dreptului de conducere va înceta în momentul în care șoferul amendat va aduce dovada achitării amenzilor restante.
Menționăm că prevederile proiectului legislativ NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidenţial şi publicat în Monitorul Oficial.
[slideshow_deploy id=’13837′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe

