Autoritățile nu au intenția de a egaliza vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a declarat, duminică, că autoritățile nu au intenția de a egaliza vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților în noua Lege a pensiilor, deoarece în România nu există același standard și aceeași medie de viață ca în Uniunea Europeană, unde tendința de ieșire la pensie este spre 70 de ani.

„S-a tot discutat în această perioadă că vrem să intervenim la vârsta de pensionare. Părerea mea este că noi nu avem același standard de viață și aceeași medie de viață ca în Uniunea Europeană ca să ne ducem după ei la 67 de ani, chiar tendința este spre 70 de ani de ieșire la pensie, și de egalizat femeile cu bărbații. Practic, ajungi să cotizezi toată viața și te mai bucuri de pensie un an sau doi, dacă mai apuci să te bucuri de pensie. Din punctul acesta de vedere, noi nu avem de gând să facem asta. Există o directivă a Uniunii Europene care obligă România ca până în 2030 vârstele de pensionare să fie egalizate la bărbați și la femei, dar mai avem destul de mult până în 2030 și vom mai vedea ce va mai fi până atunci. Nu ne-am propus să facem și nici în Programul de Guvernare nu figurează asta”, a precizat Vasilescu într-o intervenție la postul de televiziune.

Întrebată care vor fi categoriile ce vor beneficia de pensionare anticipată în noua Lege a pensiilor, ministrul Muncii a precizat că în Programul de Guvernare se prevede o scădere cu șase ani a vârstei de pensionare pentru femeile care au peste trei copii. De asemenea, ministrul a anunțat că actualele pensii minime vor trece ca prestații sociale în noua lege și se vor mări de la 520 de lei, la 640 de lei în 2018.

„Noi avem în Programul de Guvernare ca femeile cu peste trei copii să aibă șase ani în minus la pensie. Sigur că, de când am început să comunicăm acest lucru, în spațiul public au apărut tot felul de idei: nu ar mai fi mai bine să fie un an pentru femeile cu un copil, doi ani pentru femeile cu doi copii, etc. Sunt tot felul de dezbateri pe subiectul respectiv, dar eu vă spun cum va apărea în lege și cum este în programul nostru de guvernare. Nu vor mai fi acele pensii minime despre care să discutam în legislația de pensii, vor trece ca și prestație socială. Ele vor rămâne, chiar se vor mări de anul viitor. Așa numita acum pensie minimă, care este de 520 de lei, va ajunge la 640 de lei, dar nu va mai fi categorisită ca și pensie, ci ca o prestație socială. Am avut stupefacția să observăm că, după ce am crescut indemnizația socială minimă de la 400 la 520 de lei, sunt foarte mulți pensionari cu 520 de lei, care au cotizat, care au muncit, și este clar că va trebui să corectăm sistemul”, a explicat Vasilescu.

În opinia acesteia, noua Lege a pensiilor va fi mult mai corectă și va putea fi și mai predictibilă pentru Ministerul Finanțelor, dacă nu se mai modifică o perioadă îndelungată de timp, pentru că astfel se va ști anual cât are de pus în contul bugetului de pensii.

„La ora actuală și mai important decât orice trebuie să facem un calcul financiar pe cele trei variante (ale Legii Pensiilor n.r.), diferența este destul mică între ele. Eu cred că așa cum va arăta Legea pensiilor va fi mult mai corectă. Dacă legea rămâne așa și nu se mai modifică o perioadă îndelungată de timp este mult mai predictibil pentru Ministerul de Finanțe, care știe anual cât are de pus în contul bugetului de pensii, decât odată la trei luni, dacă mai apare o modificare a legii pensiilor și iarăși mai trebuie să caute bani în plus, crește și deficitul automat și se creează și multe dezechilibre. Noi am lucrat cu specialiștii de la Casa Națională de Pensii și cu oameni din Ministerul Muncii dar și din afara sistemului, finanțiști, care la ora actuală fac tot felul de calcule. Este vorba de o altă formulă de calcul pe care noi o vom aplica în această lege”, a explicat Olguța Vasilescu.

Totodată, ministrul Muncii susține că, până la sfârșitul anului viitor, prin toate măsurile care vor fi luate se va ajunge la o echilibrare a bugetului asigurări sociale.

„Până la sfârșitul anului viitor, prin toate măsurile pe care le vom lua anul acesta și anul viitor, vom ajunge la o echilibrare a bugetului asigurărilor sociale. Anul trecut a fost un deficit de 15 miliarde de lei. Ca să înțelegem de unde plecăm. Nicio pensie nu va scădea, conform Legii pensiilor. Ce a fost de corectat în partea de pensii speciale s-a cam corectat, în sensul că nu mai pot să depășească salariul net și nu se mai actualizează cu salariile aflate în plată. În ceea ce privește pensiile, se va respecta programul de guvernare cu creșteri anuale. Această lege se referă la partea de contributivitate. De altfel, Casa Națională Pensii este în subordinea Ministerului Muncii, iar pentru pensiile militare sunt două case împărțite, una la Ministerul Apărării și una la Ministerul de Interne, care ar trebui să lucreze pe legislația proprie. Aici există o singură referire la pensiile speciale și aceea că nu se mai pot cumula două pensii speciale sau o pensie specială cu salariul la stat”, a adăugat ministrul Muncii.

Agerpres.ro

[slideshow_deploy id=’24093′]