Administrația locală din Petrila invită copiii să participe la un concurs de idei intitulat ”Visul meu de Crăciun”
Primăria Orașului Petrila lansează concursul de idei „VISUL MEU DE CRĂCIUN”, pentru decorarea parcului central al orașului Petrila, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, concurs prin care se dorește implicarea copiilor în acest inedit proiect.
”Copiii sunt invitați să conceapă un model ornamental tematic, iar proiectele câștigătoare vor fi realizate și amplasate în „Parcul Copiilor”, în cadrul celui mai amplu proiect de decorare în care sunt implicați direct copiii”, spune Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Astfel, la nivelul fiecărei unități de învățământ se vor selecta trei proiecte, până în data de vineri, 27 octombrie 2017, dată la care acestea vor fi jurizate.
Din lucrările prezentate se vor alege cinci proiecte câștigătoare care, în cursul lunii noiembrie, vor fi realizate și amplasate în „Parcul Copiilor”, acestea fiind premiate în cadrul evenimentului special din seara zilei de 5 decembrie, cu prilejul festivităților de aprindere a luminilor de Crăciun.
Informații suplimentare se pot obține de la prof. Radu Chința (tel: 0740 134 813) și prof. Alin Apostoiu (tel: 0766 277 768).
[slideshow_deploy id=’20328′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
