Daruri de la deținuții din Penitenciarul Deva

Sărbătorile creştine de iarnă reprezintă o perioadă de mare încărcătură afectivă pentru fiecare dintre noi, Crăciunul fiind  o sărbătoare a bucuriei şi veseliei,  marcată prin emoţia naşterii Domnului Iisus Hristos.

 În această perioadă reînvăţăm să dăruim, să nu-i uităm pe cei sărăci, pe cei fără adăpost, pe cei bolnavi, pe cei din închisoare, pe bătrânii din azile, pe copiii din orfelinate şi pe toţi cei care suferă.

În acest context, Penitenciarul Deva în colaborare cu Sindicatul Independent Vulturul, Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare și IPA Regiunea 3 Hunedoara, organizează în perioada sfintelor sărbători de iarnă o serie de evenimente în care vor fi incluse și persoane private de libertate aflate în custodia unităţii. Organizarea acestor activităţi,  precum şi cele care se vor desfăşura până la finele sărbătorilor de iarnă, au ca scop aducerea sentimentului de bucurie şi a atmosferei calde pe care le creează colindele şi tradiţiile de sărbători în rândul persoanelor private de libertate.

 Cu această ocazie, pentru a aduce o bucurie în suflet copiilor şi adulţilor instituţionalizaţi precum și unor persoane aflate în dificultate, 82 persoane private de libertate vor cumpăra 110 de cadouri pe care le vor oferi în data de 21.12.2017 asistaţilor din Centrul de zi „Lumina si Speranta” Hunedoara, Centrul interactiv de educatie nonformala Hunedoara și Centrul Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice Hunedoara.

 Din partea instituţiei penitenciare, lucrătorii de penitenciar vor contribui cu sume de bani pentru achiziţionarea de rechizite școlare, obiecte de igienă personală, fructe și aparatură electrocasnică ce vor fi oferite copiilor și adulților instituţionalizaţi în unități de protecție socială din municipiul Hunedoara și din Centrul Specializat pentru Copiii cu Dizabilităţi Hunedoara.

La sediul instituţiei, cu sprijinul Asociaţiei Umanitare Betel Hunedoara vor fi  oferite cadouri micuţilor vizitatori care îşi vor vizita părinţii în perioada Crăciunului şi Anului Nou.

În colaborare cu Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara se va efectua activitatea socială ,,Un strop de fericire„, prin care la data de 19.12.2017 un număr de 4 copiii instituționalizați vor veni în vizită la părinții aflați în detenție.

Prin gesturile lor, cadrele şi persoanele private de libertate din Penitenciarul Deva îşi exprimă solidaritatea faţă de cei aflaţi în dificultate şi militează pentru o societate în care, altruismul, spiritul civic şi generozitatea să constituie valori fundamentale.

[slideshow_deploy id=’36590′]