Viorica Dăncilă: ”O bună relaționare între Guvern și Comisia Europeană va însemna pași înainte în absorbția fondurilor europene”

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a discutat astăzi, la Palatul Victoria, cu comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, despre obiectivele Guvernului pentru perioada următoare, în scopul creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene. La întrevedere au participat, de asemenea, vicepremierul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, Sevil Shhaideh, consilier de stat, și Camelia Coporan, secretar general adjunct în cadrul Ministerului dezvoltării regionale și administrației publice.

”Am cerut ministerelor implicate ca, în termen de două săptămâni, să-mi prezinte soluțiile identificate astfel încât, la data de 31 decembrie 2018, România să nu piardă niciun euro din fondurile europene care îi sunt alocate”, a declarat șeful Executivului. De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a subliniat că are în vedere creșterea dimensiunii europene a guvernării. În acest sens, șeful Executivului a precizat că le-a cerut membrilor Guvernului să participe personal la reuniunile la nivel ministerial ale Consiliului Uniunii Europene, iar ministrului pentru afaceri europene să-i prezinte stadiul implementării directivelor comunitare. Pentru absorbția fondurilor europene, prim-ministrul Viorica Dăncilă consideră că este foarte importantă pentru România o bună relaționare între Guvern și Bruxelles. ”Dacă vom face acest lucru și îl vom privi cu seriozitate, cred că vom putea vorbi despre pași înainte în ceea ce înseamnă absorbția fondurilor europene”, a adăugat șeful Executivului.

Membrii celor două delegații au trecut în revistă pașii importanți înregistrați de România în materie de absorbție a banilor europeni după acreditarea tuturor autorităților de management.

Comisarul european Corina Crețu a confirmat progresele României în direcția creșterii absorbției europene, exprimându-și, totodată, încrederea că Executivul va avea în atenție toate problemele restante și va veni rapid cu cele mai bune soluții pentru a accelera absorbția de fonduri europene. ”Am convenit să găsim împreună un plan de acţiune şi să primim propuneri de accelerare a fondurilor europene până la 23 februarie. Am asigurat-o, încă o dată, pe doamna prim-ministru de tot sprijinul meu şi al Comisiei, la fel ca în ultimii ani, când am ajutat România să folosească la maxim banii europeni”, a declarat oficialul european.

Referindu-se la stadiul unor proiecte prioritare de investiții din cadrul Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), premierul Viorica Dăncilă a arătat că în termen de cel mult o lună va analiza cu miniştrii de resort amploarea actualelor întârzieri, pentru identificarea unor soluții viabile. Este cazul unor proiecte precum autostrada Câmpia Turzii – Ogra – Târgu Mureş, construcţia liniei de metrou M6 Gara de Nord – Otopeni şi construcţia celor trei spitale regionale la Cluj, Iaşi și Craiova. În cadrul aceluiași program operațional, proiectele autostrăzii Sebeș-Turda și de reabilitarea căii ferate Radna-Gurasada-Simeria sunt în grafic.

Guvernul va susține, de asemenea, includerea Văii Jiului în proiectul-pilot lansat de Comisia Europeană pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare a zonelor miniere, premierul Viorica Dăncilă și comisarul european Corina Crețu convenind ca în perioada următoare România să transmită Comisiei Europene o solicitare în acest sens.

În 2017, România a avut de îndeplinit 34 de condiționalități și a finalizat acreditarea autorităţilor de management. În prezent, bugetul total pentru apelurile lansate este de 21,7 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 79% din suma alocată

În 2017, România a solicitat Comisiei Europene suma de 1,24 miliarde de euro; ca termen de comparație, în 2016 nu a fost solicitată nicio sumă de rambursare pentru cadrul financiar 2014-2020.

Rambursările făcute de către Comisia Europeană în 2017 au însumat 1,09 miliarde euro, iar pentru 2018 suma totală pe care autoritățile române trebuie să o solicite la rambursare pentru a nu exista risc de dezangajare către CE este de 1,73 miliarde de euro.

[slideshow_deploy id=’27028′]