Poliția Română caută soluții pentru serviciul de permanență. Există posturi de Poliție care se închid la ora 16.00

Poliţia Română anunţă că se caută soluţii mai bune pentru asigurarea continuităţii serviciului poliţienesc, menţionând că în mediul rural a fost propusă constituirea de patrule cu poliţişti din cadrul mai multor posturi şi secţii. Anunțul a fost făcut duminică, după ce au fost prezentate cazuri cu unele posturi de poliție care se închid după ora 16.00, din cauza lipsei de personal.

Conducerea Poliției Române se află în proces de consultare cu unitățile centrale și teritoriale de poliție, precum și cu organizațiile sindicale și profesionale, în vederea adoptării celor mai bune soluții care vor asigura un serviciu polițienesc permanent și de calitate, precum și respectarea drepturilor personalului și refacerea capacității de muncă a acestuia.

Pentru că zilele trecute, în spațiul public au fost făcute referiri la situația de la unele posturi de poliție comunale, precizăm că pentru structurile de poliție din mediul rural, au fost propuse, în general, formule de asigurare a permanenței serviciului polițienesc și prin constituirea de patrule cu polițiști din cadrul mai multor posturi și secții de poliție.

În ceea ce privește intervenția polițiștilor la evenimentele semnalate, aceasta se realizează după regula ,,cel mai aproape de locul producerii evenimentului sesizat intervine”.

Modul de organizare a programului de lucru la nivelul unităților de poliție se va baza pe principiul flexibilității, ținând cont de specificiul activității derulate, situația operativă, deficitul de personal, astfel încât activitățile de mențiere a ordinii publice și de cercetare a infracțiunilor să își păstreze caracterul conferit în reglementările legislative și anume, acela al continuității.

La momentul finalizării procesului de consultare, informațiile rezultate vor fi aduse la cunoștința opiniei publice.

Potrivit prevederilor articolului 1, din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, ,,Poliția Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne și este instituția specializată a statului, care exercită atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, în condițiile legii”.

Caracterul permanent al serviciului polițienesc este fundamentat pe necesitatea menținerii ordinii și siguranței publice, prin serviciul de patrulare și intervenția la evenimentele semnalate, respectiv prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal sunt reglementate prin O.M.A.I.  nr. 577, din 8 august 2008.

În acest sens, prin program de lucru se înţelege perioada în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile de serviciu potrivit prevederilor fişei postului.

În prezent, modul de organizare a programului de lucru este variat, fundamentându-se pe elementele situației operative, structura organizatorică și nivelul de încadrare a posturilor.

Durata programului de lucru al poliţistului este, de regulă, 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta şi duminica.

Acesta poate fi organizat în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08,00-16,00,

în schimburi de 8/12 ore sau ture de 24 de ore, chiar și prin intercalarea acestora, în funcție de dinamica misiunilor.

Întrucât situația operativă și numărul polițiștilor încadrați diferă de la o unitate de poliție teritorială la alta, este imposibilă adoptarea unui mod unitar de organizare a programului de lucru, la nivel național.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’13835′]