Mii de amenzi date de polițiștii rutieri

Peste 5.000 de sancţiuni contravenționale au fost aplicate  în primele două luni ale acestui an. Vizați au fost șoferii care au pus în pericol siguranța traficului rutier. Totodată, au fost reținute peste 300 de permise de conducere.
 
Potrivit statisticii întocmite de IPJ Hunedoara, în primele două luni ale acestui an, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice din judeţul Hunedoara, poliţiştii Serviciului Rutier Hunedoara au intensificat acţiunile vizând combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave. În urma controalelor în trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 5.004 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe fiind pentru viteză.
De asemenea, de la începutul acestui an, poliţiştii rutieri hunedoreni au reţinut 334 de permise de conducere, din care 110 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei legal stabilite, 25 pentru neacordare priorităţii pietonilor, 27 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 93 pentru depăşiri în zone şi situaţii interzise, 26 pentru consum de băuturi alcoolice şi  53 pentru alte abateri.
          Tot în cadrul acţiunilor cu caracter preventiv ale poliţiştilor, au fost retrase 85 de certificate de înmatriculare şi au fost descoperite 46 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice”, se arată în raport. Polițiștii mai spun că în primele două luni ale acestui an, pe drumurile publice din judeţul Hunedoara, s-au produs 29 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 9 persoane  şi rănirea gravă a 27 de persoane. La nivelul municipiului Petroşani, în perioada 01.01.2018 – 28.02.2018, polițiștii Biroului Rutier au efectuat 15 acțiuni preventive, din care 4 acțiuni pe linia nerespectării regimul maxim de viteză în localitate (care este și cauza principală a producerii accidentelor rutiere grave).
Cu ocazia acțiunilor desfășurate și a controalelor în trafic, poliţiştii petroşăneni au aplicat 1.057 de sancţiuni contravenţionale participanţilor la trafic, din care 331 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor de autovehicule care nu au respectat regimul maxim de viteză în localitate.
În perioada analizată, polițiștii Biroului Rutier Petroşani au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule, 34 permise de conducere și au retras 22 de certificate de înmatriculare”, se mai arată în statistica IPJ Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’17636′]


« (Știre anterioară)