Fonduri de aproape 33 de milioane de lei pentru Programul de realizare a sistemului național antigrindină, aprobate de Guvern

Potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate în ședința de joi a Executivului, Programul de realizare a Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor va beneficia anul acesta de fonduri în valoare de 32,981 milioane de lei, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

”Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, obiectivele și finanțarea etapei a XIX – a 2018 a Programului de realizare a sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor. Etapa din acest an a programului va beneficia de fonduri în sumă de 32.981 mii lei. Fondurile sunt asigurate prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2018”, se spune într-un comunicat al MADR.

În cadrul etapei a XIX-a 2018 a programului sunt prevăzute a se realiza următoarele obiective: studii, proiecte tehnice, execuție lucrări, achiziție echipamente și dotări, în condițiile legii, pentru Centrul Zonal de Coordonare Moldova – Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iași cu grupurile din structură, pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea, pentru Centrul Zonal de Coordonare Transilvania – Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureș, pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiș, pentru Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova, pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia și studii și programe experimentale în domeniul intervențiilor active în atmosferă prin utilizarea de noi tehnologii, respectiv aviația.

Programul de realizare a sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor a parcurs până acum 18 etape anuale de dezvoltare, implementarea acestuia continuându-se până la crearea în România a unui sistem național coerent, în măsură să asigure protecția populației și a economiei la efectele și pagubele provocate de căderile de grindină și a secetei severe din sudul și sud-estul României.

”Obiectivele programului se vor atinge treptat, pe măsura implementării sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/2008 privind intervențiile active în atmosferă cu modificările și completările ulterioare. Potrivit legii mai sus menționate prin hotărâri ale Guvernului se stabilesc, anual, obiectivele, ca și fondurile ce urmează a fi alocate pentru realizarea acestora”, se precizează în comunicat.

 agerpres.ro

[slideshow_deploy id=’36591′]