Centrul civic al Petroșaniului, adevărată oază de relaxare

Potrivit celor de la Centrul Național de Informare Turistică zona de promenadă a municipiului rivalizează cu obiective similare atât din țară cât și de peste hotare. Centrul civic, la mijlocul primăverii, a devenit principala atracție pentru localnici și nu este ratat nici de vizitatori din alte orașe. ”Chiar și turiștii străini sunt surprinși de frumusețea zonei pietonale cuprinsă între Piaţa Victoriei şi Parcul “Comunitatea Europeană”, de lângă Teatrul de Stat “Ion D. Sîrbu” din Petroșani.

 

Cu parcuri moderne, alei pietonale, spaţii de joacă, dar şi panouri informative pentru turişti, centrul civic este cu adevărat o oază de relaxare. Spectacolul oferit de natură face din zona de promenadă un loc care surprinde cu bogăţia sa de culori. Aleile cu pomii înfloriţi începând din aprilie și până spre mijlocul verii reprezintă un izvor nesecat de frumuseţe, care ne îmbie la plimbări îndelungi pentru a ne umple de armonie”, informează CNIPT Petroșani.. Centrul civic a fost reabilitat în baza unui proiect cu finanțare europeană derulat de Primăria Municipiului Petroșani. Chiar dacă mai sunt mici lucruri de aranjat, zona este locul preferat de relaxare al tinerilor cât și al vârstnicilor.

[slideshow_deploy id=’36591′]