Traseu de mountain bike în Parâng

Stațiunea de deasupra Petroșaniului a găzduit ani la rând o apreciată competiție de mountain biking, iar o mână de temerari a muncit zi și noapte pentru redeschiderea traseului extrem de apreciat de cicliști.

Cu o lungime de mai bine de 3 kilometri, traseul de mountain biking din Stațiunea Parâng se adresează atât experților cât și amatorilor acestui sport. ”Traseul MTB din Stațiunea Parâng pornește de la Cabana Alpin, prin spatele Cabanei „La Răzvan” și are o lungime de 3,5 km, o diferență de nivel de aproximativ 600 m și se încheie la baza Telescaunului Vechi. Pe întreaga sa coborâre, alternează pădurea cu golul alpin și se poate admira atât Parângul cât și întreaga Valea Jiului. Îi așteptăm pe toți iubitorii de mountain biking, pe toți ce care iubesc mișcarea, aventura și senzațiile tari în Stațiunea Parâng”, spune Alex Nyari, unul dintre tinerii care s-a zbătut pentru reamenajarea traseului. Cabanierii din stațiune spun că este o oportunitate și pentru ei în condițiile în care pe timp de vară au mai puțini turiști. ”Parângul era plin de tineri care participau la competiția de downhill. De câțiva ani nu s-a mai organizat concursul și am avut de pierdut. Gândiți-vă că urcau cicliști din toată țara, cu prieteni, suporteri, dar și din stărinătate. Se cazau și câte o săptămână pentru a avea timp să recunoască traseul, să facă atrenamente. Pe timp de vară era un venit frumușel și sper să se organizeze o nouă competiție”, spune unul dintre proprietarii de cabane din Parâng.

Campionatul internaţional „Drop’N’Roll Downhill Challenge”, eveniment unic în ţara noastră, a fost găzduit de Stațiunea Parâng mai multe ediții şi oferea ”riderilor” o ocazie unică de a explora pe bicicletă un traseu montan virgin. Competiţia aduna la start sute de ai acestui sport, din ţări ca Slovacia, Cehia, Ungaria, Bulgaria şi bineînţeles România.

[slideshow_deploy id=’13837′]



(Următoarea știre) »